Marţi, 10 decembrie 2024 - 9:05:25
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cum explică Simona Halep eliminarea de la Wimbledon


1 iulie 2015

Simona Halep trece printr-o perioadă grea. Ieri, românca de pe locul 3 în lume, a suferit una dintre cele mai neaşteptate înfrângeri din ultimii ani, în faţa locului 106 WTA, Jana Cepelova (Slovacia).

Simona Halep (23 de ani) a controlat primul set, pe care şi l-a adjudecat, în cele din urmă, cu 7-5, însă Cepelova (22) a reuşit un break important în finalul manşei secunde şi a egalat situaţia (6-4).

În decisiv, românca a depus armele, iar după două ore şi 15 minute de joc, tabela de marcaj indica victoria tinerei slovace cu scorul de 5-7, 6-4, 6-3.

A fost un şoc pentru Simona Halep, care în urmă cu doar un an juca în semifinale pe iarba de la All England Club. Campioana din România nu se simte deloc bine în ultima vreme.

După un start de sezon bun, cu trei titluri câştigate, românca n-a confirmat pe zgură, fiind eliminată rapid la Roland Garros, dar nici pe iarbă. Cu toate că l-a demis pe Victor Ioniţă, schimbarea de antrenor nu i-a readus încrederea în forţele prorpii Simonei, care îşi recunoaşte vulnerabilitatea.

”Să fiu sinceră, nu am nicio stare acum. După cum am spus la prima conferinţă de presă aici, nu aveam nicio aşteptare de la acest turneu”, a declarat Simona Halep după eşecul de ieri.

”Ştiam că va fi un turneu dificil pentru mine, dar nu mă aşteptam să pierd în primul tur. Jana a jucat bine azi, s-a bătut până la final”, a completat jucătoarea din România, care poate coborî până pe locul 6 în lume în urma eliminării premature de la Wimbledon.

”Viaţa nu e întotdeauna bună, însă am suficientă putere să merg înainte şi să mă gândesc la ce pot face mai bine. Trebuie să găsesc din nou acel sentiment bun pe care îl aveam în timpul meciurilor. Trebuie să muncesc din greu”, a mai spus Simona.

”Am suferit câteva înfrâgeri. Încrederea mea nu e cea mai bună. În timpul partidelor simt presiunea, iar când nu poţi să faci faţă presiunii, pierzi meciuri. Ştiam că îmi va fi greu, dar nu chiar atât de greu”, a încheiat Halep.

România mai are doar două reprezentante pe tabloul principal la Wimbledon 2015. Irina Camelia Begu va juca azi împotriva ucrainencei Lesia Ţurenko, în timp ce Monica Niculescu îşi măsoară forţele mâine tocmai cu slovaca Jana Cepelova.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 10 decembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro