Duminică, 28 aprilie 2024 - 7:48:00
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Ploieşti: Succesul primei competiţii internaţionale de galop pentru Pur Sânge Arab din România


2 iulie 2018

Un eveniment marcant pentru evoluţia sporturilor hipice în România a avut loc, duminică, la Hipodromul Ploieşti.

În faţa tribunelor arhipline, a fost scrisă o filă importantă din istoria curselor de galop în România, succesul primului eveniment inclus în calendarul internaţional de galop: Wathba Stallions Cup, sponsorizat de HH Sheikh Mansoor Bin Zayed Al Nahyan Global Arabian Horse Flat Racing Festival, fiind unul cu adevărat senzaţional

Evenimentul a celebrat, totodată, un dublu centenar: 100 de ani de la fondarea statului România şi, totodată, 100 de ani de la naşterea lui Sheikh Zayed Bin Sultan Al Nahyan, părintele fondator al Emiratelor Arabe Unite şi tatăl lui HH Sheikh Mansoor Al Nahyan.

Organizat de Asociaţia Română a Calului Arab de Curse (A.R.A.C.) în parteneriat cu Federaţia Hipică Română şi CSM Ploieşti, evenimentul a cuprins un spectacol hipic fără precedent în România prin cele 8 curse la care au luat parte un număr de 57 de cai, un nou record de cai partanţi la Hipodromul de la Ploieşti. Un număr copleşitor de persoane au fost prezente la eveniment, cifrele oficiale indicând participarea a peste 2000 de persoane în tribune şi în incinta complexului Hipodrom Ploieşti.

Probabil că mirajul premiului oferit de şeicul Mansoor Bin Zayed al Nahyana a atras în tribune foarte multe doamne şi domnişoare frumoase, elegante, unele purtând pălării frumoase, după modelul curselor de cai din Anglia. De asemenea, foarte mulţi copii au fost în tribunele Hipodromului, micuţii aplaudând entuziaşti fiecare cursă.

De fapt, aşa cum a arătat duminică Hipodromul Ploieşti, ar trebui să arate la fiecare reuniune hipică. Este un spectacol senzaţional, iar introducerea curselor de galop a adus spectacolul adevărat al hipismului. Mai rămâne acceptarea pariurilor pentru a atrage şi un alt tip de spectatori la Hipodromul Ploieşti

Reuniunea hipică a  fost extrem de interesantă, având un fond de premiere în valoare de peste 40.000 de lei. Spectatorii au asistat la o premieră istorică pentru Ploieşti: cursa de galop pentru Marele Premiu oferit de Şeicul Mansoor Bin Zayed al Nahyan, bosul echipei britanice Manchester City.

Organizată de CSM Ploieşti în colaborare cu Asociaţia Română a Calului Arab de Curse şi Federaţia Hipică Română, prima  cursă de galop organizată la Ploieşti face parte dintr-un calendar internaţional şi este rezervată cailor din rasa Pur Sânge Arab.

Întrecerea s-a încheiat cu o cursă la care au participat şapte cai din rasa Pur Sânge Arab, acesta fiind un prim pas spre participarea în curse de înalt nivel internaţional, organizate an de an de Sheikh Mansoor Festival.

Cursele au fost urmărite cu interes din tribune de către Excelenţa Sa Dr. Ahmed Abdulla Saeed Bin Saeed Almatrooshi, ambasadorul Emiratelor Arabe Unite în România.

Alături de invitaţii speciali au fost prezenţi şi viceprimarul Ploieştiului, Cristian Ganea, deputatul Laura Moagher, consilierii locali George Botez, Gheorghe Andrei, Robert Vâscan.

Nu putem să nu îl amintim pe Lucian Rădulescu, coordonatorul Hipodromului Ploieşti, omul care a demonstrat în câteva luni că dacă vrei totul este posibil. Rădulescu a demonstrat că este un bun organizator şi i-a lăsat fără cuvinte pe cei care spuneau că se pricepe doar la fotbal.

Iată rezultatele oficiale ale curselor de galop pentru caii Pur Sânge Arab de la reuniunea „Wathba Stallions Cup” din 1 iulie 2018:

Premiul „Herghelia Mangalia” pentru cai tineri de 3 ani, 1200 m

Locul I: HARIZ, proprietar Hristov Hristo (Bulgaria), antrenor Nezirov Levent, jockey Nurhay Hamil, timp realizat: 1ˈ08,47

Locul al II-lea: ZUHARA, proprietar Statul Român - Herghelia Mangalia, antrenor Bela Gaboş, jockey Ion Sandru, timp realizat: 1ˈ08,92

Locul al III-lea: ZAFIRA, proprietar Statul Român - Herghelia Mangalia, antrenor Marius Vasile, jockey Dan Tufănoiu

Locul al IV-lea: ZULEIKHA, proprietar Statul Român - Herghelia Mangalia, antrenor Marius Vasile, jockey Florin Iacob

Locul al V-lea: WALALA, proprietar – antrenor Guillaume Fillet, jocheu Sandu Octavian

Locul al VI-lea: ZULAIDA, proprietar Statul Român - Herghelia Mangalia, antrenor Bela Gaboş, jockey Ion Ariciu

Premiul Wathba Stallions Cup pentru cai de 4 ani şi mai mult, 1800 m

Locul I: AMEER Al ARAB (FR) proprietar Ivan Yordanov (BG), antrenor Ahmed Reyhan, jockey Valentin Atanasov. Timp realizat: 1ˈ58,98

Locul al II-lea: NORDIKA (BG), proprietar Mehmed Yunal, antrenor Ivan Ivanov, jockey Hamil Nurhay. Timp realizat: 2ˈ00,08

Locul al III-lea: DIAMANT Du POUY (FR), proprietar Desislava Stoyanova, antrenor Ivan Ivanov, jocheu Svelta Mihaleva.

Locul al IV-lea: EAU DE MUGUET (FR), proprietar Valentin Atanasov, antrenor Levent Nezirov, jockey Grozdan Atanasov

Locul al V-lea: DEMONA (RO), proprietar – antrenor Guillaume Fillet, jockey Octavian Sandu

Locul al VI-lea: EQUARIO (PL), proprietar – antrenor Mihai Ivan, jockey Ion Gheorghe Lorenzo

Non – partant: RAJA (RO), proprietari Sorin Popa/ Marius Dumitrescu, antrenor Marius Dumitrescu, jcokey Mircea Sîmtion.

Următoarea reuniune hipică va avea loc pe data de 8 iulie începând cu ora 10.30


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 28 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro