Câştigătoarea Cupei LMF Prahova, Ediţia 2017-2018, întâlneşte în etapa cu numărul 8, a Ligii A de Minifotbal din Prahova, Campioana en-titre Chedra Tax Ploiesti, într-un meci care se anunţă a fi unul spectaculos atât din punct de vedere al jucătorilor de pe teren cât şi al spectatorilor şi suporterilor ambelor echipe!
MFC Ploieşti vine după o înfrângere suferită în faţa celor de la Ader Ploiesti, scor 6-3, după ce au început bine meciul, reuşind să înscrie de 2 ori în primele 4 minute de joc! În acest moment, MFC Ploieşti ocupă locul 5 în Liga A, cu un număr de 15 puncte. Echipa condusă de pe margine de Gabriel Georgescu este obligată sa câştige acest meci pentru a continua lupta din prima parte a clasamentului.
De cealaltă parte, Chedra Tax vine după o pauză de o săptămână cauzată de amânarea meciului cu MFC Troia, fiind obligată să câştige, acest meci, pentru a reveni în fruntea clasamentului general, după ce Team Alimtex s-a instalat provizoriu în fotoliul de lider! Dragoş Chelba, mizează pe experienţa jucătorilor săi, sperând totodată la toate cele 3 puncte puse în joc.
Derby la minifotbal la Ploieşti! Chedra Tax Ploiesti întâlneşte MFC Ploieşti
23 octombrie 2018
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:
- Tags:
- gabriel,
- dragos,
- jucatorilor,
- mizeaza,
- prahova,
- spectatorilor,
- moment,
- lider,
- general,
- georgescu,
- numar,
- sperand,
- provizoriu,
- suporterilor,
- minifotbal
Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:
Email:
Comentariul:
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Claudia Iliescu, noul inspector scolar adjunct al ISJ Prahova!
-
FOTO Predealul Sărări- omul sfinţeşte locul!
-
Vivi Răchită, angajat ilegal la CSM Ploieşti! Postul de consilier al directorului NU EXISTĂ în organigramă!
-
Fabio Cârstea, ploieşteanul care filmează în America, aduce produsele Mantralab în România!
-
Crăciunul–origine, tradiţii şi ritualuri din întreaga lume
-
Cele mai frumoase colinde româneşti pentru Crăciun
-
VIDEO/ INCREDIBIL! Cine minte? Ce caută Răchită la CSM Ploieşti? Volosevici spune adevărul!
-
Proiectele europene, trecute pe linie moartă la Ploieşti! Terminalele multimodale şi prelungirea Libertăţii nu mai prezintă interes!
-
FOTO Iluminat de sărbători spectaculos la Măgurele!
-
Stiri Actuale cere publicarea documentelor privind angajarea lui Valeriu Răchită la CSM Ploieşti!
Anul X - ediţia nr. 2826
Copyright © 2011 - 2021 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2021 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 16 ianuarie 2021
Autentificare
Autentificare