Schimbare de conducere la AJF Dâmboviţa. După o luptă strânsă, noul preşedinte al fotbalului dâmboviţean este Ciprian Prisăcaru, care şi-a învins contracandidatul cu un scor zdrobitor. Prisăcaru a obţinut 75 de voturi, în timp ce contracandidatul său, Ionuţ Iugulescu a primit doar 31 de voturi.
Alegerile la AJF Dâmboviţa au avut loc, în principal, şi din cauza vidului de conducere cauzat de decesul lui Emil Tudor, care era cel mai longeviv conducător de asociaţie judeţeană de fotbal din România în funcţie, fiind ales pentru prima dată preşedinte în Dâmboviţa în anul 1991.
Ciprian Prisăcaru are 39 de ani şi a candidat alături de o echipă nouă, avându-l alături de el şi pe Romică Ciobanu, antrenorul care a reuşit să promoveze Petrolul Ploieşti în Liga a 2 a.
Vânt de schimbare se simte şi la AJF Prahova, gurile rele susţinând că Silviu Crângaşu, actualul preşedinte pierde sprijinul tot mai multor echipe din judeţ (mai ales după ce a pierdut sprijinul politic al PNL Prahova...). Cum alegerile ar trebui organizate în acest an, Crângaşu caută metoda prin care să le amâne cât mai mult timp posibil, mizând probabil pe pandemia de coronavirus şi pe faptul că adunările publice sunt încă interzise. Crângaşu este acuzat că nu a reuşit să atragă niciun fel de sprijin financiar pentru echipele înscrise în competiţiile de fotbal din Prahova, conducătorii plângându-se că este foarte dificil să îşi păstreze jucătorii, mai ales că de aproape un an de zile fotbalul de amatori a fost închis din cauza regulilor anti COVID.
Schimbare la şefia AJF Dâmboviţa! Urmează Prahova!
16 ianuarie 2021
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

- Tags:
- alegeri,
- ajf dambovita,
- prahova,
- teodorescu
Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:
Email:
Comentariul:
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Vivi Răchită-îmbârligătorul şef al Ploieştiului! Când ai ZERO rezultate este mai uşor să critici pe alţii!
-
VIDEO Alexandri Nicolae, directorul TCE Ploieşti: fără distanţare socială, fără mască, cu ţigara aprinsă într-o instituţie publică!
-
Un copil a murit la Ploieşti! Rămâne o întrebare: care este preţul fotbalului de...performanţă?
-
Premierul Cîţu lasă doar DOI şefi la stadionul Ilie Oană din Ploieşti!
-
Fraţii în veci vor fi fraţi! O nouă înfrăţire între o comună din Prahova şi una din Republica Moldova!
-
Ce se ascunde în spatele tramvaiului deraiat la Ploieşti! Cine este vinovat şi cât va costa repunerea pe şine!
-
Şefii FRF, întâlnire cu Iulian Cojocaru, şeful PETROSPORT la Ploieşti!
-
Risipă din bani publici! Buget de Liga a 3 a la Sectia Fotbal a CSM Ploieşti!
-
CSM Ploieşti-lipsă totală de transparenţă! Legea 544 ingnorată de oficialii clubului sportiv!
-
Mobella Home Concept, prietenul casei tale! Inaugurare cu muzică bună pentru cel mai...altfel magazin de mobilă din Ploieşti
Anul X - ediţia nr. 2853
Copyright © 2011 - 2021 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2021 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 27 februarie 2021
Autentificare
Autentificare