Justiţia israeliană a decis, joi, eliberarea unui lider al mişcării islamiste Hamas, arestat acum un an după cazul asasinării a trei adolescenţi israelieni, informează site-ul ziarului Le Figaro.
Hassan Youssef, unul dintre fondatorii Hamas, fusese arestat în urmă cu un an, alături de alte sute de palestinieni, după ce trei adolescenţi israelieni au fost ucişi de islamişti palestinieni în Cisiordania.
Youssef a fost eliberat joi, anunţă mişcarea Hamas.
Youssef a fost deţinut în mai multe rânduri de Israel, iar în anul 2006 a fost ales membru al Parlamentului palestinian.
Hassan Youssef a devenit celebru după ce l-a dezmoştenit pe unul dintre fiii lui, care a admis că a fost informator al Serviciului israelian pentru securitatea internă (Shin Beth).