Vineri, 29 martie 2024 - 1:23:52
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


"Conflictul" de la Boldescu, un scandal de presă inventat de pseudojurnalişti!


15 decembrie 2015

Într-o perioadă în care România se plânge de lipsa cadrelor medicale, o parte a presei din ţara noastră, inclusiv a celei locale, a început o vânătoare în căutarea greşelilot cadrelor medicale. Sunt inventate conflicte, sunt scoase la lumină greşeli vechi de ani de zile, totul pentru a da bine în ochii unui public avid de senzaţional.

Ultima astfel de "găselniţă" îl reprezintă aşa zisul scandal descoperit de o parte a presei locale prahovene la Secţia Boldescu a Spitalului Judeţean de Urgenţă Ploieşti, culmea singura secţie în regulă din unitatea medicală ploieşteană.

În mare, o parte a presei locale scrie despre un presupus conflict dintre unul dintre şefii de secţie de la Boldescu şi un subaltern, angajat al spitalului. Wow! Super subiect ai spune ca jurnalist în căutare de senzaţional. Numai că regulile presei din toată lumea asta te obligă să întrebi şi partea adversă implicată într-un conflict. Să vezi cum s-a ajuns la aşa zisul scandal, de la ce a plecat cearta, dacă există martori, etc.

În încercarea de a afla ce s-a întâmplat la Boldescu, am descoperit uimită că aşa zisul conflict a fost doar un schimb de replici între o asistentă medicală şi angajatul firmei care asigură mentenanţa echipamentelor IT din Spitalul Judeţean. Angajatul respectiv a refuzat să se deplaseze să constate o defecţiune al computerului din secţia ATI şi al unei imprimante. În orice firma din lumea asta, dacă nu ai angajat it-istul tău, apelezi la firma care asigură mentenanţă. La Boldescu, respectivul angajat, pe numele lui Iulian Cârlig, a refuzat să se deplaseze, motivând că "are de câştigat bani mulţi şi nu are timp de pierdut pentru a schimba un cartuş de imprimantă sau să vadă ce are un amărât de computer". Cum legătura dintre Secţia Boldescu şi Spitalul Judeţean se ţine cu ajutorul internetului, asistenta a constatat disperată că fără computer activitatea secţiei este în impas şi i-a comunicat situaţia şefei de secţie. Aceasta l-a sunat pe it-istul ocupat şi s-a izbit de aceeaşi atitudine obraznică, ca şi când orice om din lumea asta ar trebui să aibe cunoştinţe de devirusat computere şi de schimbat cartuşe la imprimante.

Conflictul ar fi rămas la stadiul de simplă ceartă, dacă "marele" specialist în căutare de bani nu s-ar fi folosit de amiciţia cu un ziarist ploieştean şi ar fi încercat să îi arate el muşchii doctoriţei care a avut tupeul să îi ceară să îşi facă treaba pentru care e plătit din bani publici.

Oricum, vom solicita conducerii Spitalului Judeţean de Urgenţă din Ploieşti detalii privind contractul de mentenanţă al firmei la care este angajat Iulian Cârlig. Suntem curioşi cam care este valoarea unui astfel de contract şi dacă societatea comercială câştigă atât de puţini bani încât să îşi permită să nu răspundă apelului unor cadre medicale care reclamau o defecţiune. Deoarece conflictul a avut loc între un angajat puturos şi cadrele medicale nu vom publica numele societăţii comerciale şi aşteptăm ca respectivul salariat să îşi facă timp, în goana lui după bani, să schimbe un amărât de cartuş la o imprimantă. Cadrele medicale salvează vieţi, nu reinstalează computere, domnule Cârlig! Şi ferească Dumnezeu să constataţi vreodată cât de fragilă este uneori limita dintre viaţă şi moarte!


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 29 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro