Publicăm dreptul la replică al dlui Marian Nistor:
În vederea unei corecte informări a publicului, referitor la articolul apărut în publicaţia on-line şi pe pagina de Facebook a Stiriactuale.ro din data de 20 ianuarie 2023 („60.000 de lei este prejudiciul creat de fostul director Marian Nistor, in visteria Pieţei Centrale din Câmpina. Cum va fi recuperat?”, autor: Ştiri Actuale), ţinând cont de prevederile legale, solicit publicarea următorului Drept la replică:
Resping cu fermitate acuzaţiile aduse şi faptul că ar exista un „prejudiciu” cauzat de subsemnatul;
În cursul zilei de astăzi am solicitat Serviciului Public de Administrare şi Exploatare a Pieţei Centrale Agroalimentare a Municipiului Câmpina un punct de vedere oficial asupra acestui subiect, având în vedere faptul că eu nu mai am nici o calitate în cadrul acestei instituţii începând cu data de 01.09.2022.
Voi reveni cu un punct de vedere în momentul în care voi avea răspunsul serviciului public.
În acest moment, consider că atât titlul materialului de presă la adresa căruia solicit publicarea dreptului la replică, cât şi informaţiile prezentate în cuprinsul acestuia sunt tendenţioase, nedocumentate şi de natură a induce în eroare cititorii. Vă stau la dispoziţie pentru orice informaţii pe acest subiect şi vă rog, ori de câte ori situaţia o impune, să solicitaţi şi punctul de vedere al SPAEPCA Câmpina, potrivit regulilor/cutumelor deontologice.