Marţi, 15 octombrie 2024 - 6:55:47
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cod portocaliu de inundaţii în nouă judeţe


25 aprilie 2014

Administraţia Naţională "Apele Române" (ANAR), informează: râuri din judeţele Mehedinţi, Gorj, Dolj, Olt, Argeş, Teleorman, Dâmboviţa, Giurgiu şi Prahova vor fi sub cod portocaliu de inundaţii, de joi până sâmbătă seară. Ministerul Apărării este pregătit să intervină cu peste 2.000 de militari şi aproximativ 300 de mijloace tehnice în judeţele aflate sub avertizare de precipitaţii abundente sau inundaţii.

MApN a transmis, joi, un comunicat referitor la măsurile ce se aplică la nivelul ministerului pentru contracararea efectelor generate de fenomenele meteorologice şi hidrologice periculoase.

"Ministerul Apărării Naţionale are pregătite forţele şi mijloacele necesare pentru a răspunde solicitărilor venite din partea autorităţilor administraţiei publice centrale şi locale, cu prioritate deosebită pentru acţiunile destinate salvării şi evacuării populaţiei din zonele inundate. În judeţele aflate sub incidenţa atenţionărilor sau avertizărilor de precipitaţii abundente sau inundaţii, MApN poate interveni cu peste 2.000 de militari şi aproximativ 300 de mijloace tehnice", menţionează sursa citată.

Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărirea Apelor (INHGA) a emis o nouă avertizare hidorologică, pentru intervalul joi, ora 20.00 - sâmbătă, ora 18.00.

Se instituie cod portocaliu pe râurile din bazinele hidrografice: Motru superior şi afluentul său Coşuştea (judeţele Mehedinţi şi Gorj), pe Jiu la Răcari - sector îndiguit (judeţul Dolj), Vedea amonte S.H. Văleni, Teleorman amonte de S.H. Tătărăştii de Sus, Pârâul Câinelui şi alţi afluenţi mici ai râului Vedea (judeţele Olt, Argeş şi Teleorman), Neajlov amonte Vadu Lat (judeţele Dâmboviţa şi Giurgiu), pe Lotru inferior şi pe unii afluenţi ai Oltului din judeţul Vâlcea şi pe cursurile inferioare ale Prahovei, Teleajenului şi Cricovului Sărat (judeţul Prahova).

Intervalul vineri, ora 9.00 - sâmbătă,ora 9.00 este mai expus fenomenelor vizate de codul portocaliu.

Totodată, se instituie cod galben pe râurile din bazinele hidrografice: Caraş, Nera, Cerna (judeţul Caraş-Severin), Drincea (judeţul Mehedinţi), Desnăţui (judeţul Dolj), pe Jiu şi pe afluenţii săi (judeţele Hunedoara, Mehedinţi, Gorj şi Dolj), Olteţ şi pe unii afluenţi ai Oltului inferior din judeţele Gorj, Olt, Vâlcea şi Dolj, pe Călmăţui (judeţul Teleorman), pe Vedea şi pe afluenţii săi din judeţele Olt, Teleorman şi Argeş, pe râurile din bazinele superioare ale Argeşului şi Dâmboviţei (judeţele Argeş şi Dâmboviţa), pe Neajlov, Şabăr (judeţele Argeş, Dâmboviţa şi Giurgiu), pe Ialomiţa, Prahova şi unii afluenţi (judeţele Dâmboviţa, Prahova şi Ialomiţa) şi pe Buzău - judeţele Covasna şi Buzău. Se menţionează că aceste fenomene se pot produce şi pe afluenţi de grad inferior ai acestor râuri şi pe cursurile de apă necadastrate.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 14 octombrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro