Municipiul Ploieşti a reuşit să obţină finanţare europeană de 60 milioane de euro pentru modernizarea CET Brazi. Noul proiect vizează creşterea eficienţei energetice prin instalarea unor turbine cu gaz de înaltă performanţă, îmbunătăţind astfel serviciile şi reducând costurile pentru populaţie.
Proiectul, finanţat din Fondul pentru Modernizare al Ministerului Energiei, presupune montarea a două turbine de 16.5 MWe fiecare, ce vor funcţiona cu gaz natural. Acestea vor fi instalate la sediul SC TERMO PLOIEŞTI SRL din Brazii de Sus, într-o nouă construcţie, cu posibilitate de extindere.