Andrei Volosevici, primarul Municipiului Ploiesti, a fost deranjat de articolul nostru privind sedinta cu reprezentanţii CSM Ploiesti. Publicăm dreptul la replică a primarului.
Având în vedere articolul „Primarul Volosevici umileşte antrenorii de la CSM! Se cere desfiinţarea secţiei de gimnastică ritmică! Ce a căutat Răchită la întâlnire?” publicat în data de 9 februarie 2023, vă transmitem punctul de vedere al domnului primar Andrei Volosevici:
“ În cadrul şedinţei pe care am avut-o cu conducerea Clubului Sportiv Municipal şi cu coordonatorii structurilor sportive, am spus clar că nu am intenţia să desfiinţez nici o secţie, toate secţiile care au performanţe sportive au toată susţinerea mea. Acolo unde există performanţă trebuie direcţionaţi mai mulţi bani şi unde nu există trebuie luată în considerare implicit reducerea numărului de antrenori, fără a fi desfiinţată nici o secţie sportivă din cadrul CSM. Am discutat despre cei doi maeştri emeriţi ai sportului, doamna Tamara Costache şi domnul Titi Tudor, precum şi despre ceilalţi coordonatori şi antrenori care au performanţe la nivelul CSM.
Discuţiile despre reducerea schemei de personal s-au referit în principal la personalul TESA. În organigrama CSM sunt acum 101 posturi, dar unele sunt hilare, de exemplu, la Hipodrom sunt 2 posturi de PR, în condiţiile în care ştim cu toţii care este activitatea acolo. De aceea, consider că este necesară o regândire a organigramei CSM Ploieşti în sensul eficientizării activităţii clubului.
Pe de altă parte, consider că din punct de vedere al desfăşurării activităţii tuturor secţiilor, cei care pot solicita diverse fonduri pentru echipamente/deplasări sunt doar coordonatorii secţiilor respective, antrenorii si personalul angajat care are atribuţii în acest sens. În consecinţă, am solicitat conducerii CSM toate referatele de la Secţia de gimnastică ritmică semnate de doamna Liliana Băescu, angajată la Serviciul Informatică din cadrul primăriei, şi care prestează activităţi voluntare, neavând nici o funcţie contractuală în cadrul Secţiei de gimnastică ritmică.
Rezultatele Secţiei de gimnastică ritmică fac cinste şi onoare Ploieştiului, am apelat la sponsori la finalul anului trecut când au avut de făcut o deplasare în străinătate, dar cadrul legal trebuie respectat şi acesta a fost mesajul
CITESTE SI Primarul Volosevici umileste antrenorii de la CSM! Se cere desfiinţarea secţiei de gimnastică ritmică! Ce a căutat Răchită la intâlnire?
Andrei Volosevici reacţionează la articolul despre CSM Ploiesti. Drept la replică
10 februarie 2023
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
-
DGASPC Prahova face angajări urgente
-
Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme
Anul - ediţia nr. 3786
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 4 iulie 2025
Autentificare
Autentificare