Gerul crâncen de afară ne-ar putea goli buzunarele! Motivul? Consumul de gaze a crescut în această perioadă cu 30 la sută. Cum producţia internă şi stocurile nu sunt suficiente, este nevoie să se importe mai mult gaz la preţuri foarte mari.
Guvernul a anunţat că s-au luat măsuri pentru că furnizarea de gaze către populaţie să decurgă normal, în ciuda gerului. "Astăzi, mâine, indiferent de temperatura pe care o avem afară, nu vor exista probleme. Şi am demarat procedurile ca nici în perioada următoare, începând de luni, să nu existe dificultăţi majore în aprovizionarea cu gaze", a anunţat Executivul sâmbătă.
Totuşi, cele două companii străine care furnizează gaze populaţiei, au anunţat deja că au mărit importul de gaze ca să facă faţă consumului. Iar preţurile sunt acum mult mai mari, de circa 500 de dolari mia de metri cubi. Furnizorii au cerut deja ca ANRE să le recunoască aceste costuri mari de import în preţul final plătit de consumatori, conform rtv.net.
În prezent, populaţia plăteşte un preţ stabilit de Autoritatea de Reglementare pe baza unui coş în care intră în principal gaze din producţie internă. Gerul schimbă, însă, compoziţia acestui coş, dar şi preţul la consumator. Cu cât gerul durează mai mult, cu atât factura riscă să fie mai mare