Organizaţia PND din comuna Ariceştii-Rahtivani a decis să susţină, la alegerile parlamentare din 11 decembrie, listele de candidaţi ai Partidului Mişcarea Populară, în pofida protocolului pe care acest partid l-a semnat, la nivel naţional, cu PNL. Potrivit membrilor organizaţiei, această decizie este consecinţa „aroganţei” şi a „atitudinii sfidătoare” dovedite de PNL faţă de reprezentanţii PND. De asemenea, membrii PND Ariceştii-Rahtivani apreciază că Partidul Mişcarea Populară se conturează ca o mişcare nouă, formată în mare parte din oameni care nu au mai făcut politică şi care prezintă încredere că vor respecta agenda şi opinia membrilor partidelor nereprezentate în Parlament, dar care au câştigat încrederea prahovenilor în alegerile locale.
La alegerile locale din luna iunie 2016, PND a câştigat cinci mandate de consilier local în comuna Ariceştii-Rahtivani, devenind cea mai puternică filială prahoveană a acestui partid. În comună trăiesc aproape 9000 de prahoveni.
„Le mulţumim pentru susţinere inimoşilor membri PND din Ariceştii-Rahtivani şi ne angajăm să îi reprezentăm cu cinste atât pe dumnealor, cât şi pe zecile de mii de prahoveni care ne vor acorda votul duminica viitoare”, spune Cătălina Bozianu, preşedintele Partidului Mişcarea Populară-Prahova.
Realizat de catre STIRIACTUALE la comanda PMP Prahova Cod AEP 11160002
TITLURILE ZILEI:
• Vacanţă cu roboţi şi distracţie. Copiii cuceresc lumea tehnologiei la Ploieşti! • Podul de la Blejoi s-a redeschis, dar şantierul rămâne deschis. Autorităţile critică întârzierile şi pagubele colaterale • Vacanţă cu roboţi şi distracţie. Copiii cuceresc lumea tehnologiei la Ploieşti! • Podul de la Blejoi s-a redeschis, dar şantierul rămâne deschis. Autorităţile critică întârzierile şi pagubele colaterale
Cea mai puternică organizaţie prahoveană a Partidului Naţional Democrat susţine listele PMP
6 decembrie 2016
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
Viceprimarul Săraru vrea locuinţă de serviciu....sau decontarea navetei de la Bucuresti!
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
Anul - ediţia nr. 3783
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 1 iulie 2025
Autentificare
Autentificare