Poliţiştii din cadrul Serviciului Rutier au continuat cercetările în cazul unui accident de circulaţie produs în luna iulie a.c., pe D.N. 1 A, în localitatea Lipăneşti, soldat cu vătămarea corporală uşoară a unui bărbat.
Astfel, au stabilit că, în seara respectivă, acesta a condus un moped pe D.N. 1, iar la km 97, a intrat în coliziune cu un autoturism condus de către Gheorghe P., de 25 de ani, din localitate, care a efectuat manevra de întoarcere fără să se asigure, plecând de pe sensul opus de circulaţie.
Imediat după producerea accidentului, conducătorul auto a părăsit locul accidentului fără încuviinţarea poliţiei, totodată determinându-l pe mopedist ca, la sosirea organelor de cercetare, să declare că a căzut singur pe partea carosabilă.
Faţă de cele constatate, lui Gheorghe P. i s-au întocmit acte premergătoare începerii urmăririi penale.