Uniunea Naţională a Transportatorilor Rutieri din România anunţa anul trecut că există o criză acută de şoferi profesionişti. S-a propus şi o soluţie. UNTRR a cerut modificarea legislaţiei, astfel încât cei care împlinesc vârsta de 18 ani să aibă dreptul să devină şoferi profesionişti.
Transportatorii spun că după absolvirea liceului, cei care au 18 ani îşi caută alte locuri de muncă, iar la 21 de ani, vârsta la care pot deveni şoferi profesionişti, nu mai sunt interesaţi de această meserie.
Transportatorii români se mai confruntă şi cu un exod al şoferilor profesionişti. În ultima perioadă vin tot mai multe cerere de angajare din străinătate.
De exemplu, într-un anunţ actual, de pe eJobs, se propune un salariu net de până la 2.500 de euro pentru un post de şofer profesionist.
Transporturile se fac pe teritoriul Germaniei şi se respectă legile de condus şi pauze, potrivit anunţului. Contractul se face pe minim un an, iar locurile sunt imediat libere.
Mai multe detalii despre aceste locuri de muncă în Germania găsiţi – LA ACEST LINK.
Un alt angajator caută şoferi pentru Anglia. Salariul net pe lună este de până la 2.200 de lire sterline.
Se oferă un contract permanent. Rotaţia este de 6 săptămâni lucrate cu o săptămână de concediu sau 6 săptămâni lucrate cu 2 săptămâni de concediu. Se oferă bonusuri pentru nopţile dormite în cabină sau pentru weekend-urile şi sărbătorile lucrate.
Mai multe detalii despre aceste locuri de muncă Anglia găsiţi – LA ACEST LINK.