Aproximativ 10.000 de posturi în domeniul serviciilor financiare vor fi transferate în afara Marii Britanii în următorii ani dacă Londra va pierde accesul la piaţa Uniunii Europene post-Brexit, arată un studiu elaborat de agenţia de ştiri Reuters.
Oraşul german Frankfurt este principala destinaţie dorită pentru relocarea companiilor financiare din Marea Britanie, pe locul doi situându-se capitala Franţei, Paris.
Studiul a fost realizat de agenţia Reuters în intervalul 21 august-15 septembrie, prin intervievarea reprezentanţilor a 123 de firme active în domeniul serviciilor financiare. Este vorba de bănci, companii de asigurări şi firme de conversie valutară.