Duminică, 24 noiembrie 2024 - 1:12:54
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Românii depăşesc britanicii, belgienii şi ruşii la cumpărarea de smartphone-uri de pe internet


23 august 2014

Românii sunt fruntaşi la cumpărarea de smartphone-uri (telefoane inteligente) de pe internet, după ce se informează online, depăşind ca pondere britanicii, belgienii şi ruşii, potrivit unui studiu GfK realizat pe cele patru pieţe, iar procesul de cumpărare durează cel mai puţin, respectiv 15 zile

Puţin peste jumătate (55%) dintre românii care caută informaţii pe internet despre un smartphone fac achiziţia online, vizitând în medie 8 site-uri, pentru care alocă în parte 7,8 minute, se arată într-un comunicat GfK.

Aceştia sunt urmaţi de britanici, care cumpără  online produsul în proporţie de 42,5%, după ce au vizitat 9 site-uri, cu un timp alocat de 7,7 minute fiecăruia. Belgienii analizează informaţii de pe circa 21 de site-uri, unde petrec 2,5 minute pe fiecare, dar sub o treime (32%) achiziţionează în final online.

Ruşii se situează la polul opus faţă de români în ceea ce priveşte cumpărăturile de pe internet, doar 19% optând pentru această metodă. Ei caută date, în medie, pe 7 site-uri, cu cira 3,4 minute dedicate fiecăruia.

"În general, cumpărătorii din Marea Britanie şi România au un comportament similar, petrecând mai mult timp pe mai puţine site-uri. În contrast, belgienii iau în considerare mult mai multe site-uri în căutările lor decât cumpărătorii din celelalte trei pieţe, pentru că sunt interesaţi să găsească cel mai bun preţ, în timp ce pentru ruşi procesul de informare online este mai puţin intens şi variat", explică cercetătorii de la GfK.

Pe de altă parte, românii au cel mai mic procent de căutare a informaţiilor online în vederea achiziţiei de telefoane inteligente, de doar 77%, comparativ cu 86% în cazul britanicilor, 92% la belgieni şi 95% la ruşi.

Cei care vor să-şi cumpere un smartphone se informează în general online, însă cumpără din magazine (offline) pentru că simt nevoia să atingă produsul, să-l testeze, să verifice informaţiile găsite pe site-uri, dar şi din cauza neîncrederii în plăţile electronice şi pentru a evita costul şi timpul de livrare.

Timpul dedicat pentru informarea online variază de la 24 de minute în cazul ruşilor, la 52 minute pentru belgieni, 63 minute pentru români şi 70 de minute pentru britanici, cautările fiind extinse pe durata a mai multor zile. Achiziţia efectivă este făcută cel mai rapid de români (în 15 zile) şi durează cel mai mult la britanici, care alocă 41 de zile până la cumpărarea produsului.

Cumpărătorii iau cel mai mult în considerare informaţiile de pe site-urile producătorilor şi opetatorilor de telefonie, dar şi de pe cele de comparare a preţurilor, punând accent mai redus pe opiniile exprimate pe reţelele de socializare cu privire la modelele respective de smartphone-uri, excepţie făcând cumpărătorii de iPhone.

Reţelele de socializare au încă un rol redus în influenţarea procesului de cumpărare a unui produs, deşi înregistrează un trend ascendent, cel mai mare procent de utilizare a acestora revenind belgienilor, cu 22%, iar cel mai mic ruşilor, cu 6%. Românii au urilizat social media în proporţie de 8%, iar britanicii de 14%.

"Consumatorii comută uşor între mediile virtuale de informare şi cele fizice de mai multe ori în timpul căutărilor lor. Astfel, profită de cea mai bună ofertă, indiferent dacă aceasta se găseşte pe un site de comerţ electronic sau într-un magazin offline. De aceea, procesul de înţelegere a comportamentului consumatorilor devine din ce în ce mai provocator, în special în ceea ce priveşte segmentarea consumatorilor şi identificarea diferitelor tipologii ale acestora", precizează reprezentanţii companiei de cercetare de piaţă GfK.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 22 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro