Primul ministru Victor Ponta a declarat că ar putea avea loc un referendum pentru trecerea României la moneda euro. „O să vedem în 2017, 2018 dacă se pune problema. Nu e ideea mea, am preluat-o din discuţia publică. Românii sunt proeuropeni şi cred că vor fi şi proeuro dacă vor fi informaţi”, a declarat Victor Ponta.
Premierul a spus că în discuţiile pe care le-a avut săptămâna trecută cu preşedintele Klaus Iohannis, guvernatorul Băncii Naţionale, Mugur Isărescu şi ministrul de Finanţe, Eugen Teodorovici, nu s-a discutat despre varianta referendumului.
Oficialii Băncii Naţionale a României sunt de părere că trecerea la zona euro ar putea fi din nou amânată, iar un termen realist ar putea fi anul 2022. Iar acest lucru ar urma să se întâmple doar dacă economia României creştre într-un an cu două procente mai mult faţă de creşterea Uniunii Europene.
Guvernatorul BNR, Mugur Isărescu, e de părere că ar trebuie să existe un program de ţară, iar partidele politice să încheie un acord, o foaie de parcurs pe care să o respecte indiferent de rezultatele electorale.
Potrivit preşedintelui Consiliului Fiscal, Ionuţ Dumitru, trecerea la euro în 2019, termen anunţat de autorităţile române, este „un obiectiv ambiţios”, însă nu există o agendă de parcurs pentru acest lucru.
De asemenea, analistul financiar Florin Cîţu crede că România trebuie să se hotărască dacă face „reforma reală” în afara zonei euro, „când ai o politică monetară foarte independentă sau în interiorul zonei euro, când nu mai ai politică monetară independentă”.