Conclavul pentru alegerea noului papă, succesor al lui Benedict al XVI-lea, va începe marţi, 12 martie, a anunţat purtătorul de cuvânt al Vaticanului, Federico Lombardi.
"Conclavul pentru desemnarea viitorului papă începe marţi, 12 martie 2013. Slujba pro eligendo Pontifice va fi celebrată în cursul dimineţii în Basilica San Pietro, iar după-amiază cardinalii vor intra în Conclav", precizează comunicatul remis de Vatican.
În total, 115 cardinali electori vor participa la Conclav, vârsta medie a acestora fiind de 72 de ani. Mai mult de jumătate dintre cardinalii electori sunt europeni.