Andrej Kiska l-a învins astfel pe premierul în exerciţiu, social-democratul Robert Fico, în al doilea tur al alegerilor prezidenţiale. Miliardarul a obţinut aproape 60 la sută din voturi.
În urma alegerilor din 2012, social-democraţii deţin majoritatea absolută în Parlament, pentru prima dată de la independenţa ţării.
Actualul scrutin prezidenţial era considerat un fel de referendum asupra activităţii de premier al lui Robert Fico. Acesta a beneficiat şi de sprijinul politic al preşedintelui francez, Francois Hollande, şi al preşedintelui Parlamentului European, Martin Schulz, ambii din familia politică a stângii, observă BBC.
Kiska a strâns capital politic de pe urma faptului că este un nou venit în politică, neatins de acuzaţiile de corupţie care au afectat dreapta din Slovacia. În vârstă de 51 de ani, fără a avea un trecut comunist, Kiska este un afacerist talentat.
El spune că vrea să lupte împotriva corupţiei şi să creeze un guvern mai eficient. Cu toate acestea, Fico îşi va păstra, cel mai probabil, postul de premier, care, în Slovacia, este mult mai puternic decât cel al preşedintelui.
Kiska va depune jurământul la 15 iunie, când actualul preşedinte de stânga, Ivan Gasparovic, îşi încheie cel de-al doilea mandat. Era unul dintre cei mai vechi şefi de stat din Uniunea Europeană, fiind ales în 2004, ca şi preşedintele Traian Băsescu.
Preşedintele ales al Slovaciaie a făcut avere prin intermediul unor companii de credit pe care le-a vândut în urmă cu zece ani. Şi-a făcut apoi o fundaţie de binefacere pentru ajutorarea familiilor care au copii bolnavi.
Kiska a pledat în campanie pentru un echilibru sănătos al prerogativelor între preşedinte şi Guvern şi a cerut consolidarea independenţei justiţiei, în condiţiile în care preşedintele, în Slovacia, numeşte oameni-cheie din domeniul judiciar.