Pe sacrul pământ dacic, de-a lungul anilor, au fost bărbaţi-eroi care au ţinut sus steagul dăinuirii noastre pe aceste meleaguri şi se nasc şi astăzi astfel de bărbaţi. Din rândul acestora face parte jurnalistul-scriitor Victor Roşca, despre care nu putem vorbi decât ca despre un erou. Ca să îl cunoaştem mai bine, trebuie să ne apropiem de domnia sa şi să-i răsfoim paginile vieţii cu degetele muiate în sfinţenia agheasmei. Acest lucru l-a făcut dna Elena Buică - Pickering, Toronto, Canada, articolul său fiind publicat în Gândacul de Colorado (SUA), articol pe care vi-l prezint în continuare, mai ales că, în tinereţea mea, am avut şansa să-l cunosc personal pe dl. Roşca:

Victor Roşca are dreptul să fie trecut în rândul eroilor neînfricata luptă de anticomunist pentru că  a trecut prin iadul detenţiei comuniste în două rânduri, pentru că a îndurat ca un sfânt răstignit toate persecuţiile securităţii care l-au însoţit pas de pas şi înafara închisorilor, pentru tăria morală de a nu ceda constrâgerilor de a deveni colaborator ticăloşit. A avut domiciliu forţat. I s-a înscenat un accident din care a scăpat ca prin minune dumnezeiască. Nu i-au permis să muncească aşa cum avea pregătirea. L-au alungat cu întreaga familie din apartamentul din Braşov. Si lista continuă. Astfel a fost determinat să-şi părăsească ţara pentru a supravieţui.

În 1988 a reuşit să plece la una dintre fiicele sale căsătorită în Canada, unde a cerut azil politic. Deşi Canada, ţara sa de adopţie, este o ţară primitoare, un timp, nici aici nu i-a surâs liniştea, căci viaţa de emigrant nu se înscrie printre cele uşoare. Oricât de îndreptăţită i-a fost plecarea din ţară, oricât de mult ajutor a primit de la guvernul canadian, nu a fost scutit de dificultăţile adaptării, de şocuri şi de experinţe negative cu oamenii. Dar a biruit. Domnul S-a îndurat şi i-a dat zile pe care le-a trăit în demnitate, respect, în deosebită consideraţie şi preţuire din partea acelora care-l cunosc şi iată că acum îşi sărbătoreşte vârsta respectabilă de 90 de ani.

Suferinţele din anii grei de detenţie i-au şlefuit ca pe diamante multe trăsături de caracter, destoinicia, curajul, înţelepciunea, bunătatea şi astfel, până la această vârstă, şi-a păstrat ţinuta verticală a coloanei vertebrale, caracterul său n-a fost atins de vicisitudilile vieţii. Cu un spirit puternic şi totodată pozitiv orientat de un simţ la fel de puternic al dreptăţii sociale, a rămas mereu încrezător în sine, indiferent de încercările la care a fost supus sau îl mai supune viaţa, căci, nu cu mult timp în urmă, şi-a pierdut mult iubita şi devotata sa soţie.

Cei ce îl cunosc se mândresc cu un asemenea om călit la focul vieţii făcând dovada omului învingător. În Canada s-a făcut remarcabilă activitatea sa pe tărâmul culturii. S-a implicat prin muncă voluntară, constant, în cultivarea valorilor spirituale româneşti, din dragoste de neam şi limba română. A fost ales vicepreşedintele Centrului Cultural Român, desfăşurând multe activităţi în folosul comunităţii. A scris două cărţi despre supliciul regimului închisorilor din România, cărţi pe care le citeşti cu înfrigurare şi te ţin cu atenţia încordată de la început până la sfârşit: “Moara lui Kalusek” (2007) şi “Experimentul Târgşor”(2011). Remarcabilă este şi întemeierea revistei literare “Candela de Montreal”(1997), al cărei redactor-şef este. Această revistă a apărut cu gândul înălţător de a uni prin scris iubitorii de cultură, indiferent de opiniile lor politice sau de bisericile pe care le frecventau. Pe parcurs, obiectivele s-au înmulţit. Încă din primii ani de la apariţie, revista s-a bucurat de aprecieri pentru conţinut şi formă. Aflată acum în preajma aniversării celor 20 de ani de existenţă, revista este răspândită pe multe meridiane ale lumii, ocupând un loc de cinste în multe biblioteci importante, iar în Canada este considerată obiect de patrimoniu.

Personal, l-am cunoscut pe domnul Victor Roşca cu aproximativ zece ani în urmă, cam pe la începuturile colaborării mele la prestigioasă sa revista „Candela de Montreal”. Am făcut o scurtă vizită în Montreal şi l-am întâlnit la biserica românească “Buna Vestire”, unde se adună scriitorii şi oamenii de cultură, români, chemaţi de glasul bisericii şi de credinţa noastră strămoşească.

Înaintea mea s-a înfăţişat un om înalt, fără vârstă, cu o ţinută dreaptă, amintind de vorba românească referitoare la frumuseţea şi măreţia statuară a romanului “verde ca bradul”, cu o privire atentă, izvorâtă din ochii săi limpezi care îţi spun că în adâncul lor vieţuieşte un om deosebit. Prima impresie a fost aceea a revărsării culorilor blânde ale răsăritului de soare sau al văluritului undelor unui lac strălucind în lumina zilei. Era însoţit de frumoasa sa soţie…

Ca să-i putem întregi imaginea, cel mai bine putem afla citindu-i cărţile sale, o frumoasă izbândă literară rezultată din experienţa sa de jurnalist şi scriitor. Citind despre suferinţele închisorilor şi ale urmăririi şi persecutării de către securitate, putem vedea cât de puternic este spiritul unui om sau, altfel spus, tăria lui. Deşi evenimentele sunt scrise cu o peniţă muiată în adâncimile dureroase ale sufletului său, au contururi clare şi expresive, mergând la esenţa problemelor, la adevăr.

Deşi subiectul cărţii are caracter autobiografic, de la un capăt la altul străbate ca un fir roşu însemnările despre ţinuta demnă a multor tineri, stăpâniţi de „un fluid” vizibil, care au găsit puterea să trăiască sufleteşte dincolo de lumea ingrozitoare în care se aflau.Tăria de caracter a fost arma de supravieţuire, i-a făcut neclintiţi, fără să-i atingă nimic din scopul urmărit, cel de alterare a personalităţii mergând până la punctul obedienţei absolute. In mijlocul lor şi-a călt caracterul şi autorul.

Cu puterea voinţei şi-a înnobilat spritul cu o conştiinţă capabilă să-i redea sensul şi bucuria de a fi. Spiritual sau puternic a produs efecte miraculoase de supravieţuire pentru un timp mult mai îndelungat şi i-a făcut de neclintit hotărârea, dreptatea, exemplul şi sinceritatea, calităţi esenţiale ale caracterului.

Personalitatea sa poate deveni model de urmat, deoarece întruchipează un om cu încredere în sine, în propriile posibilităţi, un om cu caracter echilibrat, definindu-şi sensul vieţii prin raportarea sinelui la valorile umane şi la cele divine. Adugând şi suferinţele din anii grei de închisoare, rezistenţa de a nu ceda în faţa temutei securităţi, îi dau dreptul de a fi numit erou al neamului, pe deplin îndreptăţit să poarte cununa de lauri, în faţa cărora putem să ne plecăm fruntea.

Îi urăm din plinul inimii: MULTĂ SĂNĂTATE ŞI SUCCES ÎN REALIZAREA DORINŢELOR !