No Pants Subway Ride este un eveniment global, care se întâmplă an de an şi care a început în 2002, în New York, la iniţiativa Improve Everywhere. În acest an, la eveniment vor participa cel puţin 60 de oraşe din lume, fiind pentru prima dată când manifestarea este planificată să fie organizată şi în Bucureşti, potrivit informaţiilor prezentate pe pagina de Facebook dedicată "No Pants Subway Ride".
Evenimentul se va desfăşura duminică, de la ora 15.00, în toate oraşele participante.
În Bucureşti, cei interesaţi să participe sunt aşteptaţi duminică, la ora 15.00, la ieşirea de metrou Unirii - Hanul lui Manuc. Planul pentru ruta şi modul în care vor fi organizaţi participanţii va fi anunţat la locul de întâlnire, scrie Mediafax.
La punctul de întâlnire, participanţii vor fi organizaţi în grupe şi împărţiţi la un anumit vagon. Liderul de grup va împărţi participanţii în grupe mai mici, atribuind fiecăruia o staţie specifică unde să se dezbrace de pantaloni, respectiv fustă. Participanţii trebuie să aibă la ei un rucsac sau o sacoşă pentru a depozita pantalonii, o cartelă de acces la metrou sau bani pentru ea şi mult entuziasm. De asemenea, aceştia trebuie să poarte haine normale de iarnă (pălărie, căciulă, mănuşi etc). Participanţii la manifestare îşi vor scoate pantalonii în interiorul staţiei de metrou, înainte de a intra în vagoane. Participanţii la eveniment trebuie să poarte boxeri sau pantaloni scurţi, nefiind permisă versiunea de chiloţi tanga.
Reprezentanţii Metrorex au declarat, pentru Adevărul, că nu au autorizat organizarea evenimentului şi au luat legătura cu Poliţia. În cazul în care duminică se vor urca în metrou călători care vor purta doar lenjerie intimă, aceştia vor fi amendaţi.
Bucureştenii, invitaţi să se plimbe cu metroul fără pantaloni
7 ianuarie 2015
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
Anul - ediţia nr. 3785
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 3 iulie 2025
Autentificare
Autentificare