Cântăreaţa de blues-rock, decedată în 1970, în urma unei supradoze de droguri, a fost distinsă postum, luni, cu o stea pe Walk of Fame, în prezenţa familiei ei.
Janis Joplin, care a murit la numai 27 de ani, din cauza unei supradoze de heroină, şi care ar fi împlinit pe 4 noiembrie 70 de ani, "este o personalitate legendară, iar fanii ei din toată lumea îşi vor aminti întotdeauna de cântecele sale", a declarat Ana Martinez, responsabilă cu Aleea celebrităţilor la Camera de Comerţ din Hollywood.
Steaua pe care a primit-o cântăreaţa poartă numărul 2.510 pe Walk of Fame, una dintre principalele atracţii turistice din cartierul istoric al cinematografiei din Los Angeles.
În timpul ceremoniei, la care au asistat Michael şi Laura Joplin, fratele şi sora artistei, cântăreţul Kris Kristofferson a interpretat hitul "Me and Bobby McGee", ajuns pe locul întâi în topurile din Statele Unite în 1971, la un an după moartea solistei, relatează Mediafax.
Printre melodiile care au consacrat-o ca una dintre cele mai originale artiste din muzica rock şi blues se numără "Down on Me," "Summertime," "Cry Baby" şi "Mercedes Benz".
Cântăreaţa, care a înregistrat patru albume în timpul scurtei sale cariere şi a cântat la festivalul de la Woodstock, în 1969, a fost inclusă în Rock and Rock Hall of Fame în 1995.
Janis Joplin a fost o cântăreaţă, compozitoare şi textieră americană de muzică rock (blues-rock, hard rock, psihedelic) cu influenţe de rhythm and blues şi soul, considerată ca fiind unul dintre cele trei superstaruri ale generaţiei flower power, alături de Jimi Hendrix şi de Jim Morrison