“Am copilărit şi făcut şcoala la Ploieşti. Acest oraş e al doilea loc în care m-am născut” (Toma Caragiu).

Sâmbătă, 29 octombrie 2016, un grup de reputaţi oameni de cultură ploieşteni, ataşaţi de oraşul lor, de istoria lui spirituală şi culturală, printre care prof. Nelu Stan, prof.dr. Al.I.Bădulescu, ing. Emil Stroian, George.Ploscaru, Jean Groşescu ş.a., a finalizat ideea lansată lansată mai demult de Nelu Stan, aceea de a-l cinsti pe marele actor Toma Caragiu, fost director al teatrului care-i poartă numele din Ploieşti, printr-o placă omagială, care să fie instalată pe faţada casei din Ploieşti, str.Rudului nr.144. Casă în care Nea Tomiţă, împreună cu tatăl, mama şi surorile lui a locuit, cu chirie, la familia Baciu, între anii 1945 şi 1953.

Cel care şi-a asumat misiunea onorabilă de a finanţa integral realizarea acestei plăci omagiale a fost ing. Stroian, cu ajutorul tânărului sculptor Petre Leescu. “O palmă dată Primăriei Ploieşti, care  ea trebuia sa facă acest lucru. Ba, mai mult, nici măcar nu s-a învrednicit să aprobe acest act de cinstire a marelui actor, o mândrie a ploieştenilor…” – după cum spune prof.Nelu Stan.

Evenimentul dezvelirii plăcii omagiale de sâmbătă, pe faţada casei unde acum locuieşte familia Ilie - un om foarte modest,  dar tare mândru că a pregătit cum se cuvine, din sărăcia lui, “casa lui Nea Toma” pentru eveniment (are o pensie de doar 400 de lei!) – a avut loc, mai întâi, la Şcoala gimnazială “Florin Comişel” din apropiere, în prezenţa conducerii şcolii şi a câtorva zeci de admiratori ai celui care a fost un “actor de geniu”, cum l-a caracterizat presa franceză pe marele actor român. Din păcate, la eveniment nu a fost prezentă nicio oficialitate municipală sau judeţeană şi nici vreun reprezentant al Teatrului „Toma Caragiu”!

Despre marele dispărut la cutremurul din 1977, au vorbit: prof.dr. Al.I.Bădulescu, prof. Nelu Stan şi ing. Emil Stroian, care au depănat amintiri de neuitat avute cu Toma Caragiu. A urmat, apoi, momentul dezvelirii plăcii memoriale, nu înainte ca aceasta să fie sfinţită de preotul Alexandru Niculescu, de la Biserica Sf.Ecaterina.

 

 

Pentru tânăra generaţie care nu a apucat să râdă cu/de Toma Caragiu, se cuvine să dau cîteva date din biografia sa: s-a născut pe 21 august 1925, în familia aromânilor Nico Caragiu şi Atena Papastere Caragiu, originari din satul Aeto Milista, provincia Konista, Grecia. Aici, copilul Toma face primii ani de şcoală, până, probabil, prin 1939-1940, când familia (mama, tata şi cele două surori mai mici, Matilda (căsătorită Marioţeanu - 1927-2009 - devenită profesoară universitară, renumită lingvistă, membră a Academiei Române) şi Geta (căsătorită Gheorghiţă), născută în 1929, devenită sculptoriţă, autoarea monumentului amplasat în apropierea teatrului din Ploieşti şi la mormântul din Cimitirul Belu, din Bucureşti.) se refugiază în Cadrilater, care atunci aparţinea României. După o serie de peregrinări, ei se stabilesc în Ploieşti. Probabil prin 1940, de vreme ce îl găsim pe Toma elev în clasa a VIII-a la Liceul “Sfinţii Petru şi Pavel”, ceea ce ar presupune că avea vârsta de 15 ani.

 

 

Elev fiind, este cooptat în trupa de teatru a liceului, unde se remarcă. Scrie în revista liceului  “Frământări”. Obţine diploma de bacalaureat în vara anului 1945.

Se înscrie la Drept, dar abandonează cursurile şi intră la Conservatorul de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti, clasa Victor Ion Popa. În vacanţe, vine acasă şi, adunând în jurul său prieteni îndrăgostiţi de arta dramatică, se joacă de-a spectacolele prin mahala şi, în cele din urmă, realizează spectacolul Tache, Ianke şi Cadâr , creaţie a mentorului său Victor Ion Popa, pe care îl joacă la cinematograful „Modern” din Ploieşti, apoi spectacolul “Trandafirii roşii” de Zaharia Bârsan. Pe scheletul acestui grup, de acum recunoscuţi ca artişti, ia fiinţă „Brigada culturală Prahova” care se va transforma, în 1947, în „Teatrul Sindicatelor Unite”, teatru care, la rândul său, se va constitui în „Teatrul de Stat Ploieşti”.

Debutul pe scenă îl face, în 1948, la 23 de ani, ca student în anul III, pe scena studioului „Teatrului Naţional” din Piaţa Amzei. Joacă rolul unui scutier, în piesa “Toreadorul din Olmado”, pus în scenă de regizorul Ion Şahighian.

 

 

La 1 mai 1948, este angajat ca membru al corpului artistic al Teatrului Naţional, iar în 1949, la 24 de ani, obţine diploma de absolvire a IATC.

Din 1 aprilie 1951, îl găsim angajat la Teatrul de Stat din Constanţa, recent înfiinţat, unde joacă, printre alte roluri, pe Rică Venturiano, în piesa “O noapte furtunoasă”. Se căsătoreşte, în 1952, cu Maria Bondar (alintată „Bebe”), colegă de teatru, adoptă o fetiţă de 3 ani, Maria (Doina) devenită Caragiu, de care divorţeată după zece ani.

În 1953, la vârsta de 28 de ani, este numit director al Teatrului de Stat din Ploieşti, funcţie pe care o va deţine până în 1965, când acceptă invitaţia lui Liviu Ciulei de a juca la Teatrul “Bulandra” din Capitală.

Pe scena ploieşteană interpretează 34 de roluri, pe timpul directoratului său realizându-se 90 de premiere (7 pe an?!). Aici sau încă de când se afla la Ploieşti, se căsătoreşte cu actriţa Elena Bichman, mai tânără cu 12 ani, aflată şi ea la a doua căsnicie. Cei doi cumpără o casă ţărănească în satul Brătuleşti, comuna Periş, aflată la circa 29 km de Capitală, unde îşi petrec  timpul liber. Casa va fi vândută după moartea maestrului, de către moştenitorea sa, Maria (Doina) Caragiu.

Toma Caragiu a jucat alături de alţi monştri sacri, cum ar fi Ştefan Bănică, Octavian Cotescu, Jean Constantin, Marin Moraru şi alţii.

În seara din 4 martie 1977, artistul avea în vizită pe prietenul său, regizorul de film şi televiziune Alexandru Bocăneţ, venit să sărbătorească finalizarea filmului său “Gloria nu cântă”, în care Toma Caragiu juca rolul principal. Blocul Continental în care locuia a fost distrus de cutremur până la etajul III. Toma Caragiu locuia la etajul II, însă el şi prietenul său au fost prinşi între dărâmături, când încercau să fugă pe scări.

Trupul actorului a fost găsit la şase zile după cutremur, iar funeraliile au avut loc a doua zi, pe 11 martie 1977, la Cimitirul Bellu.