Deputatul Vlad Cosma, membru al Comisiei de Buget, Finanţe, Bănci din Camera Deputaţilor a reprezentat România la întâlnirea preşedinţilor comisiilor de finanţe care a avut loc la Dublin, Irlanda, ţara care deţine în prezent, preşedinţia Consiliului European.
Parlamentarul prahovean a discutat cu vicepreşedintele Comisiei Europene, Ollie Rehn, despre economia României şi totodată despre evoluţia Uniunii economice şi monetare, cresterea economica sustenabila şi crearea de noi locuri de muncă.
Întâlnirea de la Dublin s-a derulat pe parcursul a trei sesiuni de dezbatere, pe marginea viitoarelor strategii pentru o mai buna integrare, creştere economica si control bugetar.
Cosma a mai avut discuţii cu Janusz Lewandowski, comisar european, pe tema bugetului de 39,3 miliarde euro alocat României pentru perioada 2014-2020.
Vlad Cosma reprezintă în Camera Deputaţilor Colegiul 8 Mizil-Ciorani şi a câştigat mandatul de deputat cu peste 75% din voturile exprimate de prahovenii din această zonă.