Marţi, 16 aprilie 2024 - 9:19:51
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Adrian Năstase riscă să se întoarcă în puşcărie în Ajunul Crăciunului


4 decembrie 2013

Dosarul „Zambaccian“ în care fostul premier Adrian Năstase a fost condamnat, alături de soţia sa Dana, în primă instanţă, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj, respectiv, folosirea de documente false la autoritatea vamală, a intrat pe ultima sută de metri.

Luni, completul de cinci magistraţi al Curţii Supreme a decis ca ultimul termen al procesului să fie judecat pe 19 decembrie. Concret, la această ultimă întâlnire, toţi inculpaţii se vor prezenta în faţa magistraţilor pentru a-şi argumenta pentru ultima oară nevinovăţia, iar avocaţii acestora vor ţine pledoariile finale. De asemenea, procurorii vor lua şi ei cuvântul şi vor cere pedepse mai blânde sau mai dure pentru inculpaţi.

 La finalul zilei, instanţa urmează să dea o sentinţă. În cazul în care completul de cinci judecători decide să păstreze sentinţa dată de prima instanţă, aşa cum s-a întâmplat în celebrul dosar „Trofeul Calităţii”, în care instanţa a menţinut decizia din fond, cei trei ani de închisoare cu suspendare primiţi de Năstase de la completul de trei judecători ai aceleiaşi instanţe se vor transforma automat în executare. Concret, chiar dacă instanţa decide ca acesta să primească o pedeapsă cu suspendare, fostul premier va trebui să o execute deoarece decizia vine după o altă condamnare recentă, cea din dosarul „Trofeul Calităţii”.

Dacă se va menţine decizia actuală, conform Codului de Procedură Penală, Năstase urmează să execute două treimi din pedeapsă, deoarece a depăşit vârsta de 60 de ani. Mai exact, dintr-o pedeapsă de trei ani vor mai rămâne de făcut doi ani. Din aceştia se va scădea perioada petrecută în penitenciar în urma condamnarii din dosarul anterior, respectiv, opt luni. În final, Adrian Năstase ar urma să stea după gratii un an şi două luni.

O altă soluţie a magistraţilor poate fi şi cea de achitare, situaţie în care Năstase nu va mai trebui să execute nicio zi de închisoare.

 Adrian Năstase a fost condamnat în acest dosar, pe 30 martie 2012, la trei ani de închisoare cu suspendare pentru şantaj. Şi soţia fostului premier, Daniela Năstase, a fost condamnată atunci la trei ani cu suspendare, pentru participaţie la folosirea de documente false. Fostul şef al Inspectoratului de Stat în Construcţii Irina Jianu a primit trei ani de închisoare cu executare pentru aceeaşi infracţiune săvârşită de Dana Năstase.

DNA a anunţat că l-a pus sub acuzare, pentru săvârşirea infracţiunii de favorizarea infractorului, pe expertul Nicolae Bănică, cel care a realizat în 2011 o expertiză tehnică a termopanelor de la ferma din Cornu a familiei Năstase.  Motivul invocat a fost acela că Bănică a depăşit obligaţiile impuse de instanţa de fond la efectuarea unei expertize din 2011, respectiv că acesta a efectuat expertiza pe baza unor convingeri personale şi a luat legătura cu părţile din dosarul „Zambaccian“.

Potrivit procurorului, Direcţia Naţională Anticorupţie s-a sesizat din oficiu în legătură cu presupuse fapte de corupţie ce ar fi fost comise de Bănică. Procurorul a explicat că acest specialist, deşi instanţa stabilise ca el să expertizeze strict termopanele casei de la Cornu, ar fi evaluat şi tâmplăria de la o anexă ce îi aparţinea surorii lui Adrian Năstase, Dana Barb. Totodată, a menţionat procurorul, Nicolae Bănică ar fi apreciat eronat valoarea şi caracteristice tehnice ale tâmplăriei.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 16 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro