Marţi, 19 martie 2024 - 10:10:41
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Partidele pregătesc listele pentru europarlamentare


19 ianuarie 2014

Fiecare partid începe să îşi contureze propiile listele pentru alegerile europarlamentare care vor avea loc in aceasta primăvară. Europarlamentarii actuali au prioritate, dar pentru locurile rămase libere se anunţă o adevărată bătălie, printre numele care doresc un loc aflându-se Petre Roman sau vicepreşedintele PNL Mircea Diaconu.

Conform unor surse liberale Petre Roman şi-ar fi exprimat clar intenţia de a obţine un mandat de parlamentar european, iar pe lângă acesta senatorii Ioan Ghişe şi Mircea Dobra şi-ar dori să ajungă pe un post de europarlamentar. PNL şi-a propus să obţină opt mandate, iar cei cinci europarlamentari au prioritate şi anume Norica Nicolai, Adina Vălean, Renate Weber, Eduard Hellvig, Ovidiu Silaghi.

Pe lista candidaţilor PSD, Mircea Geoană ar putea fi cap de listă, conform unor surse din interiorul partidului, social-democraţii fiind deja decişi că vor merge împreună cu UNPR la europarlamentare, care vor avea un singur loc eligibil pe listă.

La ultimele alegeri PSD a avut împreună cu PC 12 mandate, iar după excluderea lui Adrian Severin, au în total  11 eurodeputaţi: Cătălin Ivan, Ioan Mircea Paşcu, Victor Boştinaru, Minodora Cliveti, Corina Creţu, Viorica Dăncilă, Ioan Enciu, Daciana Sârbu, Claudiu Ciprian Tănăsescu, Adriana Ţicău, Sabin Cutaş.

În ceea ce priveşte candidaţii PDL, preşedintele democrat liberal Vasile Blaga a anunţat câteva din numele care se vor regasi pe lista de partid. Europarlamentarii actuali se regăsesc cap de listă: Teodor Stolojan, Monica Macovei, Marian Jean Marinescu şi Traian Ungureanu, dar lupta este  acebră, noi nume apărând la orizont precum Anca Boagiu şi Sulfina Barbu.

PP-DD doreşte de asemenea un loc în parlamentul european, Dan Diaconescu fiind în acest sens cap de listă.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Hidroprahova

Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook


































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 martie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro