Vasile Diaconu, edilul comunei Măgurele, a ales calea...independenţei. Diaconu a părăsit PDL, dar a refuzat să se înscrie în altă formaţiune politică.
"În perioada aceasta tulbure din punct de vedere politic, prefer să rămân independent. Nu pot să neg faptul că am primit oferte de la mai multe formaţiuni politice, însă consider că pot dezvolta localitatea şi fără a avea în spate un partid politic. În general, în mediul rural, oamenii votează omul şi mai puţin o anumită formaţiune politică. Prefer să fiu independent pentru a putea munci doar pentru oamenii care m-au ales", ne-a declarat Vasile Diaconu.
Primarul nu are de gând să influenţeze votul localnicilor din Măgurele la alegerile prezidenţiale din noiembrie. "Îi rog doar să meargă în număr cât mai mare la vot, pentru a nu lăsa pe alţii să decidă soarta ţării. Nu am de gând să le spun să voteze un anumit candidat, pentru că sunt de părere că orice om este liber să voteze cu cine vrea. Important este să se prezinte la vot", ne-a mai spus Diaconu.
Vasile Diaconu este la primul mandat de primar al comunei Măgurele, reuşit să câştige alegerile din 2012 din primul tur. În mandatul trecut a ocupat fotoliul de viceprimar al localităţii.