Roberta Anastase, a fost revocată marţi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, cu 160 de voturi pentru şi unul împotrivă, în cadrul sesiunii extraordinare a Camerei inferioare a Parlamentului.
Pe 19 decembrie 2008, Roberta Anastase a fost aleasă preşedinte al Camerei Deputaţilor pentru legislatura 2008 - 2012. Ea a fost revocată marţi din funcţia de preşedinte al Camerei Deputaţilor, cu 160 de voturi pentru şi unul împotrivă.
Şi Vasile Blaga a fost revocat de la şefia Senatului, locul lui fiind luat de liderul PNL, Crin Antonescu.
Vasile Blaga, preşedintele Senatului a declarat că va face plângere penală împotriva lui Ioan Chelaru, vicepreşedinte al Senatului, deoarece actul semnat astăzi, care avizează schimbarea lui din funcţie, este unul ilegal.
Atât Blaga, cât şi Anastase au anunţat că vor ataca deciziile de revocare la Curtea Constituţională.