Joi, 21 noiembrie 2024 - 9:13:19
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Reuşita socială, determinată de mărimea familiei


3 septembrie 2012


familieMărimea familiei, alături de mediul socio-economic din care provine o persoană constituie un factor determinant important pentru viitoarea reuşită socială, potrivit unui studiu publicat miercuri de revista de ştiinţă britanică Proceedings B.

"Fertilitatea scăzută şi nivelul socio-economic ridicat determină o mai mare reuşită pe plan socio-economic pentru descendenţi, până la patru generaţii", spun cercetătorii britanici şi suedezi, care au realizat acest studiu în Suedia.

A fost vizat un eşantion de 14.000 de persoane, născute între 1915 şi 1929, alături de descendenţii acestora din patru generaţii.

Specialiştii au putut astfel demonstra ceea ce putea fi intuit din start: un număr mic de copii şi o stare socio-economică bună în familie determină în mare parte reuşita generaţiilor viitoare, rari fiind copiii săraci din familii numeroase care reuşesc pe plan socio-economic.

Însă, dacă într-o familie bogată, limitarea numărului de copii este benefică, în schimb, la o familie săracă, numărul de copii nu mai este determinant pentru reuşita acestora, care va fi în mai mare măsură influenţată de factori sociali de o mai mare amploare, au mai constatat cercetătorii.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin

Hidroprahova


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 21 noiembrie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro