Veşti bune pentru cei care aleg să emigreze în Canada, în provincia Quebec.
Grila de selecţie pentru cei care vor să emigreze în provincia Quebec prin programul destinat lucrătorilor calificaţi a fost modificată recent, Ministerul Imigraţiei din această provincie renunţînd la factorul "Adaptabilitate" din lista de criterii analizate, a declarat Răzvan Dupleac, consultant reglementat în imigraţie în Canada şi în provincia Quebec, relatează zigzag-online.ro.
Mai exact, s-a eliminat proba interviului susţinut de candidat (şi de partenerul său de viaţă) cu un reprezentant al Ministerului Imigraţiei din Quebec, în cadrul căreia se evalua cunoştinţele despre această provincie, posibilităţile de integrare socio-profesională şi modul în care candidatul şi-a pregătit procesul de emigrare în Canada.
Măsura, anunţată la 5 august, se aplică atît cererilor depuse începînd cu această dată precum şi tuturor dosarelor depuse anterior şi pentru care nu s-a emis încă avizul de referinţă în francizare sau cel de intenţie de refuz trimis candidatului în etapa de selecţie.
Însă, cei care nu au reuşit să treacă proba interviului şi au primit avizul intenţiei de refuzare a candidaturii NU se pot prevala de modificarea introdusă la 5 august.
De asemenea, noua măsură NU se aplică nici în cazurile de revizuire administrativă a deciziei de refuz, în aceste situaţii fiind luate în considerare regulile în vigoare la momentul deciziei negative.
Cum se modifică grila de selecţie
În consecinţă, prin eliminarea factorului "Adaptabilitate" - pentru care se primeau maxim 6 puncte -, grila de selecţie se modifică după cum urmează:
- Pentru candidaţii singuri, fără soţ/soţie, pragul de selecţie se reduce de la 55 la 49 de puncte.
- Pentru cei casătoriţi, pragul de selecţie se reduce de la 63 la 57 de puncte.
Totuşi, Ministerul Imigraţiei din Quebec poate chema un candidat la interviu atunci cînd există dubii în ceea priveşte corectitudinea informaţiilor furnizate de el sau pentru a controla autenticitatea anumitor documente.