Doi copii, în vârstă de 13, respectiv 14 ani, au murit în urma unei avalanşe care a surprins grupul de alpinişti din care făceau parte. Cele 7 persoane luau parte la o ascensiune din circuitul 7 Munţi, din Grădina Carpaţilor, conform Observator.tv.
Jandarmii din Hunedoara au confirmat că una dintre victimele avalanşei de astăzi din Retezat este copilul minune al alpinismului românesc, Dor Geta Popescu. Ea participa, alături de tatăl ei, Ovidiu Popescu, la o ascensiune din circuitul 7 Munţi din Grădina Carpaţilor, un traseu înfiinţat chiar de sora ei mai mare, Coco.
Pe 4 decembrie 2016, Dor Geta Popescu devenea cea mai tânără alpinistă din lume care escaladează vârful Giluwe (4.367 m), din Papua-Noua Guinee, cel mai înalt vulcan din Australia şi Oceania. Pentru ea era al şaselea din cei şapte vulcani cei mai înalţi de pe fiecare continent ai Circuitului 7 Volcanoes.
La vârsta la care fetiţele se mai joacă cu păpuşile, Dor Geta Popescu a bifat un record ce păstrează România în topurile cu performanţe ale alpiniştilor din întreaga lume. Are doar 10 ani şi a atins în urmă cu trei ani vârful Ararat (5.137 de metri / Turcia), al doilea cel mai înalt vulcan al Asiei, după Damavand (5.610 metri / Iran).
“Cu Geta am urcat pe munte de când avea vreo şase ani. Face patru antrenamente la panoul de escaladă pe săptămână, iar când i-am propus să mergem pe munţi înalţi a fost extrem de încântată”, povestea atunci, pentru Libertatea, Ovidiu Popescu, tatăl alpinistei.
Anul trecut, Dor a fost desemnată alpinista anului 2016 – categoria juniori, feminin, pentru recordurile mondiale de vârstă din Aconcagua 6962 m şi Denali/McKimley 6190 m.
Celălalt copil care şi-a pierdut viaţa în avalanşă este Erik Gulacsi, un alt copil minune al acestui sport. În urmă cu câteva luni reuşise să bată recordul de vârstă al vârfului Elbrus, 5642 de metri.
Aceştia se antrenau pentru noile provocări din 2017, iar Dor plănuia ca de anul acesta să escaladeze munţi de peste 7.000 de metri, prima expediţie fiind plănuită în iunie, cu Lenin (7.134 m).
Cei doi copii au murit fiind proiectaţi de avalanşă în stânci. Trei dintre ei sunt răniţi, inclusiv Ovidiu Popescu, tatăl Getei. Se pare că membrii grupului au comis o greşeală imensă în momentul în care au decis să urce, pe un traseu practicabil doar vara, spre Peleaga. În ultimele zile, în Retezat au avut loc ninsor masive, iar stratul nou de zăpadă nu are stabilitate pe stratul vechi, îngheţat, motiv pentru care, în asemenea condiţii, au loc avalanşe.