Parlamentarii români au înaintat un proiect de lege care obligă proprietarii de terenuri să combată şi să distrugă o buruiană.
Este vorba de Ambrosia aremisiifolia, cunoscută sub numele de ambrozie, iarba de paragină sau floarea pustiei. Motivul: Evitarea răspândirii şi instalării vegetaţiei adventive invazive, se precizează în primul articol al legii.
Românii care au ambrozie pe terenurile pe care le deţin şi nu o tratează riscă amenzi usturătoare, cuprinse între 1.500 şi 10.000 de lei pentru persoane fizice şi 10.000 şi 50.000 de lei, în cazul persoanelor juridice.
Planta prosperă pe terenurile nelucrate, fiind un mare consumator de dioxid de carbon. Această buruiană, care provoacă numeroase alergii, din cauza polenului pe care îl produce, a fost trecută pe lista ”speciilor periculoase pentru sănătate” de către Comisia Europeană. România este printre ţările europene cu cele mai multe cazuri de alergii sezoniere.
Legea a fost depusă la Senat pentru dezbatere, urmând să fie dezbătută şi votată în fiecare Cameră în parte. Iniţiatorii legii susţin că există măsuri similare în vigoare în ţări ca Ungaria, Germania şi Italia.
Parlamentarii vor să stârpească o buruiană
25 aprilie 2017
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
Anul - ediţia nr. 3783
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 1 iulie 2025
Autentificare
Autentificare