Pentru al cincilea an consecutiv, muzeele fac noapte albă: sâmbătă, 19 mai, câteva zeci de instituţii culturale vor lăsa uşa deschisă pentru vizitatori mult după programul obişnuit. După succesul ediţiilor precedente, lista instituţiilor participante se măreşte în 2012. În premieră, Reţeaua Naţională a Muzeelor din România (RNMR) propune un circuit-pilot, în Cluj. Ca şi în Capitală, clujenii vor primi gratuit în fiecare muzeu participant câte o hartă pe care sunt marcate toate punctele în care pot ajunge în noaptea evenimentului.
Harta muzeelor bucureştene cuprinde 27 de instituţii, dintre care patru participă în premieră la Noaptea Muzeelor. Astfel, Muzeul de Artă veche Apuseană „Dumitru Furnică-Minovici” propune arme medievale, vitralii austriece, tapiserii flamande, piese de mobilier italian şi rarităţi bibliofile. De altfel, chiar clădirea care găzduieşte colecţiile este un monument remarcabil, arată gazdele: este ridicată în stil Tudor cu inserţii specifice stilului normand, după planurile fondatorului său şi ale arhitectului Enzo Canella.
Tot în premieră, Şcoala Centrală va fi deschisă între orele 20.00 şi 1.00 noaptea, pentru tururi ghidate prin vechea clădire a „Şcolii de fete”. Va fi şi o expoziţie cu vânzare de pălării originale de la finalul secolului al XIX-lea, precum şi un concert al Cvartetului Bella Musica din cadrul Teatrului Naţional de Operetă „Ion Dacian”, programat la ora 22.00.
Muzeul Naţional al Pompierilor din Foişorul de Foc va fi deschis între orele 18.00 şi 2.00. Expoziţia permanentă de aici cuprinde uniforme, drapele, pompe manuale pentru stins incendii, documente, machete şi diverse accesorii folosite de către pompierii români, de-a lungul ultimelor secole. De aici veţi putea avea şi o altă perspectivă asupra centrului Bucureştiului.
Cele mai bune fotografii din lume pot fi văzute în aula noului sediu al Bibliotecii Naţionale, între 17 mai şi 10 iunie, în cadrul expoziţiei „World Press Photo Romania”. Sâmbătă, expoziţia va putea fi vizitată şi între orele 19.00 şi 4.00 dimineaţa.
Clujenii sunt aşteptaţi la Muzeul de Artă, Muzeul Etnografic al Transilvaniei, Muzeul Naţional de Istorie a Transilvaniei Muzeele Universităţii Babeş-Bolyai, Centrul Cultural Petre Ţuţea, Virtus Antiqua, Muzeul de Istorie din Turda, Muzeul „Octavian Goga” din Ciucea şi Muzeul Municipal din Dej.
În Constanţa vor fi deschise Muzeul de Istorie Naţională şi Arheologie şi Muzeul Marinei Române, la Iaşi va putea fi vizitat Complexul Muzeal Naţional Moldova. Timişoara are o ofertă culturală generoasă pentru noaptea de sâmbătă spre duminică: Muzeul de Artă, Muzeul Banatului, Muzeul Catedralei Mitropolitane, Muzeul Emil Kindlein, Galeria Calina, Galeria Helios, Galeria Jecza şi Galeria Triade.
În Prahova şi-au anunţat participarea doar Muzeul Naţional al Petrolului din Ploieşti şi Muzeul Naţional Peleş(Sinaia)
Lista completă a muzeelor participante din toată ţara poate fi consultată pe site-ul evenimentului.