Salvamarii constănţeni cer închiderea plajelor periculoase atunci când scăldatul în mare nu se poate face în siguranţă din cauza mării agitate ori a curenţilor.
Preşedintele Asociaţiei Naţionale a Scafandrilor Profesionişti şi Salvamarilor din România, Gabriel Bălan, care operează plajele din Mamaia şi Constanţa, a declarat, în cadrul unei întâlniri la Prefectura Constanţa, că în acest sezon estival salvamarii din nordul litoralului au avut aproximativ 2.000 de intervenţii pentru salvarea unor persoane din apele mării.
Mai mult de jumătate dintre acestea au fost făcute atunci când condiţiile de îmbăiere nu era bune, iar scăldatul era interzis sau permis numai înotătorilor cu experienţă.
”De la începutul sezonului avem 1976 de intervenţii la mare, din care, reţineţi, sunt 773 în zilele cu steag galben şi peste 840 pe steag roşu!
În Australia, în Germania, la steag roşu salvamarul pleacă acasă. Este o nebunie să crezi că salvamarul este Dumnezeu! Păşeşte pe apă şi vine înapoi… Nici pe el nu se poate salva. Sunt state care au instituit amendă. Belgia, Germania, Italia, Spania dau amendă până la sute de dolari sau de euro pentru cel care nu respectă regulile”, a spus Gabriel Bălan.
El crede că cea mai simplă soluţie ce poate fi aplicată în cazul celor care intră în mare chiar şi atunci când scăldatul este interzis, riscând astfel şi viaţa salvamarilor, este, în lipsa unei legi care să prevadă amendarea teribiliştilor, să se închidă plajele periculoase când vremea este rea, potrivit Mediafax.
TITLURILE ZILEI:
• Elena Udrea a părăsit spitalul, dar eliberarea condiţionată rămâne în suspans • Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme • Drogurile te bagă la puşcărie chiar dacă doar le consumi! • Elena Udrea a părăsit spitalul, dar eliberarea condiţionată rămâne în suspans • Atac la drumul mare! Mascaţii au descins în Prahova după o tâlhărie ca-n filme • Drogurile te bagă la puşcărie chiar dacă doar le consumi!
Măsuri extreme pe litoral: Salvamarii cer închiderea plajelor unde s-au înecat mulţi turişti
13 august 2017
Din aceeaşi categorie:
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
Anul - ediţia nr. 3784
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 2 iulie 2025
Autentificare
Autentificare