Ministrul Fondurilor Europene, Eugen Teodorovici a declarat că în scurt timp nu va mai exista o diferenţă salarială între învăţământul universitar şi cel preuniversitar, situaţia urmând a fi remediată prin Programul Operaţional Sectorial Dezvoltarea Resurselor Umane (POS DRU).
„Vă promit aici de faţă astăzi, că acest lucru se va remedia în termen cât mai scurt, deoarece acele diferenţe vor fi din POSDRU”, a spus sâmbătă, la Congresul Educaţiei, Eugen Orlando Teodorovici, citat de agerpres.ro.
Ministrul Fondurilor Europene a susţinut în cadrul congresului faptul că nu este normal să existe o lege a salarizării care blochează salariile în învăţământul preuniversitar şi a spus că nu înţelege argumentul legal pentru care există o diferenţă de salarizare între învăţământul preuniversitar şi cel universitar.
„Cert este că am discutat împreună cu colegii mei miniştri şi cu domnul prim-ministru vizavi de remedierea acestei deficienţe. Ideea este să se întâmple cât mai curând, pentru că mi se pare normal ca din POSDRU să poată fi finanţaţi şi colegii noştri din învăţământul preuniversitar”, a mai spus Eugen Teodorovici.
Ministrul Educaţiei Naţionale, Remus Pricopie a sugerat în cadrul Congresului că, din punctul de vedere al accesării de fonduri, MEN este oarecum privilegiat. „Suntem unul dintre puţinele sectoare cu posibilitatea de a accesa bani pe mai multe axe. Nu sunt mulţi care să poată să ia bani şi din resurse umane şi din Regio. În special din zona de infrastructură, premierul a cerut explicit să existe o linie pentru infrastructură şcolară”, a declarat Pricopie.
TITLURILE ZILEI:
• Alertă de caniculă. Jumătate din ţară va fi afectată de temperaturi extreme • Atenţie, şoferi! Restricţii pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse • Drumul spre Bâlea, blocat temporar! Transfăgărăşanul se închide • Firma care repară podul de la Blejoi, prinsă pe picior greşit. Amendă pentru haosul din trafic! • Alertă de caniculă. Jumătate din ţară va fi afectată de temperaturi extreme • Atenţie, şoferi! Restricţii pe Podul Prieteniei Giurgiu-Ruse • Drumul spre Bâlea, blocat temporar! Transfăgărăşanul se închide • Firma care repară podul de la Blejoi, prinsă pe picior greşit. Amendă pentru haosul din trafic!
Salariile profesorilor vor fi uniformizate
17 iunie 2013
- Tags:
- colegii,
- educatiei,
- finantati,
- fondurilor,
- premierul,
- salarizare,
- teodorovici
Din aceeaşi categorie:
Protejaţi-vă casa de incendii. Instalaţiilor electrice improvizate pot provoca incendii devastatoare
Top articole
-
Guvernul Bolojan face "victime": 11 comune din Prahova, rămân fără viceprimari!
-
Vara plină de evenimente în Prahova. O săptămână încărcată de poveşti, oameni şi emoţii
-
Ucigaşul cu toporul din Lipăneşti. Tânără de 22 de ani, lovită mortal în plină zi. Agresorul a fost prins la scurt timp!
-
Lovită pe trecerea de pietoni, o femeie din Ploieşti a murit la spital. Fiul cere ajutor pentru a afla adevărul
-
11 suflete, printre care un bebeluş, lăsate sub cerul liber după un incendiu devastator. Apel la umanitate!
-
Femeie aproape ucisă în bătaie de un bărbat care fusese pus în libertate cu câteva ore în urmă
-
EXCLUSIV VIDEO Nico, surpriza banchetului claselor a 8 a de la Colegiul de Artă Carmen Sylva Ploiesti
-
Groapă de gunoi cuprinsă de flăcări azi-noapte, în Prahova
-
Barajul Paltinu rămâne intact! Operaţiunea de golire s-a blocat înainte să înceapă! Ce au descoperit inginerii
-
Acuzaţii grave după o operaţie de peritonită. O fetiţă din Ploieşti, cu corp străin uitat în abdomen
Anul - ediţia nr. 3785
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
Copyright © 2011 - 2025 Ştiri Actuale
ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 3 iulie 2025
Autentificare
Autentificare