Programele TVR vor trebui retransmise, obligatoriu, de către operatorii de cablu din Republica Moldova, în timp ce operatorii din România vor fi obligaţi să retransmită televiziunea publică de la Chişinau, Moldova 1, precizează Mediafax, care citează un document avizat favorabil de CNA.
Forul audiovizual a analizat o adresă a Ministerului Afacerilor Externe referitoare la Memorandumul "Negocierea şi semnarea Acordului între Guvernul României şi Guvernul Republicii Moldova privind colaborarea în domeniul retransmiterii serviciilor de programe ale radiodifuzorilor publici". Potrivit documentului, in urma unor discuţii informale care au avut loc pe 17 iulie, la Chişinău, la nivel de adjunct al ministrului Afacerilor Externe, Republica Moldova a avansat propunerea preluării de către cabliştii din România a postului Moldova 1, "ca formă de blocare a unor pretenţii ale altor operatori care ar invoca precedentul revenirii SRTv în Republica Moldova".
Discuţiile informale din iulie au urmărit să clarifice posibile divergenţe cu privire la propunerile de înţelegere amiabilă avansate reciproc pentru ca TVR sa revină în Republica Moldova şi pentru a stinge un litigiu aflat pe rolul Curţii Europene a Drepturilor Omului (cauza SRTv contra Republicii Moldova), potrivit Mediafax.
Potrivit Consiliului şi articolului din Legea audiovizualului referitor la posturile pe care cablistii sunt obligati sa le retransmita, televiziunea Moldova 1 "poate fi inclusă în mod obligatoriu în oferta distribuitorilor de servicii din România numai în situaţia în care obligativitatea de retransmitere este stabilită printr-un acord internaţional". În prezent, singura televiziune internaţională retransmisă obligatoriu de cablişti este TV5.