Echipa trimisă în control la Spitalul Judeţean de Urgenţă Ploieşti a constatat că, deşi acestuia i-au fost alocate constant fonduri, acestea nu se regăsesc în dotări şi nici în achiziţii, fiind aproape surprinzător că unitatea încă funcţionează.
O concluzie preliminară a controlului este aceea că banii de care a dispus SJU Ploieşti nu se regăsesc în dotări şi achiziţii.
Pe de altă parte, sesizările de la pacienţi privind problemele spitalului sunt foarte numeroase, după cum ar arăta tot concluziile preliminare ale controlului dispus de Ministerul Sănătăţii (MS).
Prezent, luni, la SJU Ploieşti, unde o comisie de la Ministerul Sănătăţii, coordonată de secretarul de stat Raed Arafat, face verificări, preşedintele CJ Prahova, Mircea Cosma, a declarat jurnaliştilor că nu a ştiut despre nemulţumirile pacienţilor şi medicilor de la unitatea sanitară ploieşteană.
„Aceste plângeri le-am auzit de la dumneavoastră şi prin dumneavoastră. Nu ştiam (de aceste plângeri - n.r.)”, a spus şeful CJ Prahova, instituţie care are în subordine SJU Ploieşti şi care are un contract de management cu directorul unităţii sanitare, Adrian Strâmbeanu.
El a precizat că a venit la SJU Ploieşti pentru a discuta cu Raed Arafat şi că deocamdată nu ştie ce măsuri se vor lua în privinţa unităţii sanitare.
Întrebat de ce nu a luat măsuri în privinţa SJU Ploieşti, şeful CJ Prahova a spus că insituţia pe care o conduce a făcut anual investiţii la unitatea sanitară.
„În limita fondurilor ne-am aşezat pe treabă, am modernizat secţia de ATI, am cumpărat un tomograf ultramodern, am schimbat canalizarea care era colmatată, anvelopăm termic clădirea”, a menţionat Mircea Cosma.
În paralel cu verificările făcute de comisia de la Ministerul Sănătăţii, o echipă a CJ Prahova face controale la SJU Ploieşti, Cosma afirmând că echipa realizează auditul care se face în instituţie la sfârşitul fiecărui an.
Secretarul de stat Raed Arafat a început, luni, verificările la Spitalul Judeţean de Urgenţă din Ploieşti, din echipa de control a Ministerului Sănătăţii care va analiza situaţia reclamată de chirurgul Dan Oprea făcând parte managerul Spitalului Municipal din Oradea, Gheorghe Carp, dar şi preşedintele Colegiului Medicilor Prahova.
Între timp, zeci de medici din spital s-au solidarizat cu medicul Dan Oprea, cel care a făcut primele dezvăluiri despre situaţia din unitatea medicală.