Surpriză extraordinară făcută de tinerii docial democraţi copiilor din Centrul de Plasament de la Sinaia. Evenimentul s-a numit "Lumea lui Ţup", iar micuţii au avut parte de o zi plină de surprize şi veselie. Au mers la Parcul Constantin Stere din Ploieşti, iar ziua s-a dovedit a fi una senzaţională, în care s-au legat prietenii care vor ţine o viaţă.
Dar cel mai bine au descris evenimentul chiar tinerii din TSP Prahova pe pagina oficială de Facebook a organizaţiei. Felicitări şi sperăm că îşi vor folosi energia pentru a organiza cât mai multe astfel de momente minunate.
"Astăzi n-a fost despre noi, a fost despre bucuria pe care am putut-o aduce unor suflete mici şi bune.
Am pictat, împreună cu copiii de la Centrul de Plasament din Sinaia, ouă, am desenat pe asfalt, ne-am "transformat" în iepuraşi, gheparzi şi lei, am dansat si ne-am distrat cu domnul Magician şi am explorat grădina zoologică.
I-a rămas numele "Lumea lui Ţup", una din campaniile noastre de suflet, pe care vrem, de altfel, sa o transformăm intr-o tradiţie şi s-o sărbătorim an de an, în preajma Învierii Domnului.
Multumim 'pictoritei' Raluca, magicianului Costin pentru implicare şi Parcul Memorial "Constantin Stere" - Ploiesti pentru găzduire şi susţinere.
Echipa TSD Prahova"