Miercuri, 8 iulie 2020 - 11:06:19
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!

Cabinet stomatologic Ploiesti, Dentist Ploiesti - Stomatologie

Staţiunile prahovene aşteaptă turiştii la schi


13 ianuarie 2012

schi1Pârtiile din staţiunile prahovene Sinaia, Buşteni şi Azuga îi aşteaptă, pentru prima dată în acest sezon, pe turiştii care doresc să îşi petreacă weekend-ul la munte cu un strat consistent de zăpadă.


Nicolae Cojanu, şeful formaţiei Salvamont Sinaia, a anunţat că în această staţiune şapte pârtii, respectiv Valea Dorului 1 şi 2, Variantă, Valea Soarelui 1 şi 2 şi Lăptuci 1 şi 2, oferă condiţii excelente pentru practicarea sporturilor de iarnă, stratul de zăpadă măsurând 30-40 de centimetri. Din nefericire, însă, instalaţiile pe cablu care deservesc aceste pârtii sunt oprite din cauza vântului puternic, acesta bătând, pe munte, cu o viteză de 80-90 de km/oră. Singurele instalaţii pe cablu care funcţionează la Sinaia sunt telegondola, care urcă la Cota 1.400, şi telecabinele, dar, dacă vântul se înteţeşte, acestea din urmă vor fi oprite.

Şi telecabina de la Buşteni, care urcă până pe Platoul Bucegi, la Babele, este oprită din cauza vântului puternic,care bate în rafale. Starea vremii nu afectează funcţionarea telescaunului care deserveşte pârtia Kalinderu 1, din staţiune, unde condiţiile pentru practicarea sporturilor de iarnă sunt excelente, stratul de zăpadă măsurând 30 de centimetri. Turiştii se pot distra şi în Fun Park-ul amenajat la baza pârtiei şi în care funcţionează o pârtie de schi pentru începători, o sanie-tobogan, un carusel şi o bandă de tubbing, dar şi pe pârtia de sanie amenajată în partea superioară a pârtiei Kalinderu 1.

La Azuga, toate instalaţiile de transport pe cablu, inclusiv telegondola, funcţionează, iar pârtiile Cazacu şi Sorica oferă zăpadă suficientă pentru practicarea sporturilor de iarnă.

Conform datelor oferite de către administratorul domeniului schiabil Azuga, Vasile Richea, în această staţiune se schiază pe toată lungimea pârtiei Sorica, unde stratul de zăpadă variază între 15 şi 80 de centimetri, în timp ce Cazacu rămâne practicabilă în partea inferioară, stratul de zăpadă fiind de 20-80 de centimetri.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin
rating
(27 vizualizări)
Dacă v-a plăcut acest articol, daţi-ne un like:

Servicii medicale de calitate la standarde europene

Adăugaţi un comentariu:
Folosind un cont de facebook:
sau folosind formularul următor:
Nume:

Email:

Comentariul:

Cod siguranţă:
Codul de securitate



Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



servicii complete deratizare,dezinsectie,dezinfectie

































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 3 iulie 2020
Autentificare
stiriactuale.ro