Cuviosul părinte Benedict, al cărui nume pe latineşte înseamnă ,,binecuvântatul", era de fel din ţinutul romanilor, din provincia Nursia şi se trăgea din părinţi credincioşi şi bogaţi. Părăsindu-şi casa, pe părinţii săi şi toată averea părintească, a plecat împreună cu aceea pe care o avusese dădacă într-un loc pustiu, unde prin virtute şi înfrânare apropiindu-se de Dumnezeu, a primit puterea de a face minuni şi tămăduiri. A înviat morţi, a vestit cele viitoare, a vorbit despre cei ce erau departe ca şi cum ar fi fost de faţă şi a grăit, înainte de a se muta la Domnul, că se va întâmpla un semn oarecare, prin care vor cunoaşte cu toţii că s-a despărţit de trup.
Cu şase zile înainte de adormirea lui, a poruncit să i se sape groapa şi îndată a fost cuprins de o fierbinţeală puternică. În ziua a VI-a a poruncit ucenicilor săi să-l ia şi să-l ducă la casa de rugăciune, unde după ce s-a împărtăşit cu Sfintele Taine, rugându-se şi-a dat duhul.
În aceeaşi clipă, doi fraţi aflaţi în locuri diferite, au avut aceeaşi vedenie şi anume: se vedea un drum minunat care se întindea de la chilia cuviosului Benedict, până la cer, şi care era aşternut cu veşminte preţioase. Pe acest drum se găseau şi câţiva oameni minunaţi, care ţineau făclii în mâini şi alt bărbat, îmbrăcat în alb şi strălucitor de lumină, i-a întrebat dacă ştiu al cui e drumul acesta. Răspunzându-i că nu ştiu, cel ce s-a arătat lor, le-a zis: ,,Acesta este drumul pe care iubitul Benedict se urcă la ceruri". După ce aceştia şi-au revenit de pe urma vedeniei pe care au avut-o, au înţeles, fiecare în parte, că Sfântul Benedict se săvârşise din viaţă.
