Arătarea semnului Sfintei Cruci s-a întâmplat după moartea celui dintâi împărat creştin, marele Constantin şi, anume, pe vremea când fiul său Constanţiu, luând împărăţia, a primit totodată şi eresul lui Arie. Spre ruşinea ereticilor, s-a făcut atunci un semn minunat, în Sfânta cetate a Ierusalimului şi anume s-a arătat pe cer semnul Sfintei Cruci.
Acest semn a stat deasupra Sfântului munte al Golgotei, pe care Hristos a fost răstignit, ajungând până la muntele Măslinilor. Umplându-se de frică şi de bucurie, toată mulţimea Ierusalimului a alergat la Sfânta biserică, cu mare umilinţă şi căldură sufletească.
Atunci necredincioşii s-au umplut de ruşine, văzând cât de mare este puterea Lui Hristos, dovedind astfel cu fapta cât este de dreaptă şi adevărată credinţa mântuitoare. Ea nu este alcătuită din înţelepciune omenească, ci de la Duhul Sfânt, fiind mărturisită cu semne din cer şi cu minuni.
