Acest Sfânt Ioan Teologul, era din Betsaida Galileii. Fiul lui Zevedei, care era pescar. Pescuind el odată la Marea Tiberiadei cu fii săi, a venit Iisus şi stând pe ţărm, i-a chemat zicând: „Iacob şi Ioan, veniţi după mine şi vă voi face pescari de oameni”, deci lăsând ei pe tatăl lor în corabie, au mers după Iisus fiind foarte foarte iubiţi de El. Ioan a fost, mai întâi, ucenic al Sfântului Ioan Botezătorul şi unul din cei doisprezece Apostoli, aleşi de Iisus, fiind cel mai tânăr dintre ei. Este ucenicul care la Cină s-a rezemat pe pieptul Domnului, căruia, atunci când Domnul era răstignit pe Cruce, i-a încredinţat-o pe Preacurata Sa Maică, iar după Înălţarea Domnului la cer, Ioan era unul din stâlpii bisericii Lui Hristos.
Tradiţia bisericii ne spune că, după Adormirea Maicii Domnului, acesta a mers la Efes, în Asia, propovăduind credinţa Lui Hristos. Din porunca lui Domiţian împăratul, „Apostolul dragostei”, a fost surghiunit în insula Patmos şi acolo a scris Evanghelia sa, cele trei Epistole şi cartea Apocalipsei. După moartea lui Domiţian, s-a întors la Efes şi, aşezând episcopi şi preoţi, i-a învăţat să păzească toate câte le-au auzit de la dânsul şi să ducă pe oameni la Hristos.
Sfântul Ieronim, istoriseşte că Sfântul Ioan, ajuns la adânci bătrâneţi, la vârsta neputinţelor, cerea să fie dus la adunările creştinilor şi în loc de lungi cuvântări, se mulţumea să repete mereu: „Fiilor, iubiţi-vă unii pe alţii”. Când ascultătorii îl întrebau de ce repetă aceleaşi îndemnuri, el răspundea: „Aceasta este porunca Domnului. Împliniţi-o şi este de-ajuns.
Sfântul Ioan a murit în pace, la Efes, în al treilea an al împărăţiei lui Traian (98-117), după ce a ieşit nevătămat dintr-un cazan cu untdelemn în fierbere, la Roma şi este singurul Apostol, care a mers cu Iisus până la piciorul Crucii, marele martor credincios al Evangheliei a IV-a şi al Apocalipsei.
