Aceştia au trăit pe vremea împăratului Liciniu, care a poruncit ca, oricine va afla vreun creştin şi-l va spune, să fie răsplătit. Atunci un ostaş i-a spus dregătorului că Ermil este creştin. Prins fiind, el a răspuns cu îndrăzneală: ”Mărturisesc cu slobod glas, că nu numai că sunt creştin, dar înaintea Lui Dumnezeu sunt şi Sfinţit în rânduiala de diacon al Bisericii Lui Hristos. Batjocorindu-i pe zeii păgâni că sunt lemne şi pietre surde şi mute, a fost bătut cumplit şi aruncat în închisoare.
Fiind străjer la temniţă Stratonic, care în taină era creştin şi prieten cu Ermil, văzându-l pe acesta în chinuri, plângea şi suferea. Slujitorii, pricepând că este la un gând şi la o voinţă cu Ermil, l-au obligat să jertfească idolilor. Mărturisindu-şi credinţa, dregătorul a poruncit să fie aruncat în Dunăre, împreună cu Ermil. Aşa au luat cei doi Sfinţi cununa muceniciei.
