Acesta a trăit pe vremea împăratului Valerian şi era om de jos, dar avea ca prieten un preot al Bisericii creştine, cu numele Sapriciu. Vieţuind ei multă vreme în iubire şi prietenie, au stârnit invidia vrăjmaşilor care au semănat între dânşii neghină, ură şi ceartă, încât şi pe drum de se vedeau, se ocoleau unul pe altul. Nichifor văzând că a greşit faţă de prietenul său şi-a mărturisit vina, rugându-se să fie iertat. Căzându-i la picioare, i-a zis: ,,Iartă-mă părinte, pentru Domnul, iartă-mă!", dar Saprichie nici nu privea spre dânsul, alungându-l cu vorbe aspre.
Când preotul a fost prins de slujitorii idolilor şi supus la multe chinuri, Sfântul Nichifor a trimis la el mijlocitori, cerându-i din nou iertare. Împietrit la inimă şi orbit de ură, când slujitorii au vrut să-i taie capul, a renunţat la credinţa adevărată, acceptând să aducă jertfă idolilor. Auzind Nichifor aceste cuvinte ticăloase ale lui Saprichie, s-a rugat de el cu lacrimi, zicând: ,,Să nu faci aceasta, o, frate iubite, să nu o faci, să nu te lepezi de Domnul nostru Iisus Hristos, nu pierde cununa cea cerească. Iată, lângă uşă stă stăpânul Hristos, nu pierde răsplata pentru care te-ai ostenit".
Căzând din Sfânta credinţă, preotul se îndrepta spre pierzania veşnică, iar Sfântul Nichifor striga: "Eu sunt creştin, eu cred în Domnul nostru Iisus Hristos; deci, în locul lui Saprichie, pe mine tăiaţi-mă". Aşa a fost tăiat capul Sfântului, luând cununa biruinţei şi stând în ceata Sfinţilor Mucenici.
