Aceasta a trăit pe vremea împăraţilor Deciu şi Valerian, guvernator al Romei, fiind Prov, care pornise mare prigoană împotriva creştinilor. Romană de neam şi tânără ca vârstă, Sfânta Anastasia se afla într-o mică mănăstire de fecioare, pierdută printre livezi şi grădini, din apropierea Romei, unde era stareţă o călugăriţă îmbunătăţită, Sofia. Rămasă orfană la vârsta de trei ani, ea fusese luată de bătrâna Sofia şi crescută la mănăstire, unde vieţuia cu frumuseţea şi dragostea către Hristos.
Neclintită în credinţa ei, voia cu înfocare să rămână pentru toată viaţa mireasa Lui Hristos. Auzind Prov, de această fecioară, a trimis soldaţi să o caute şi aflând-o, au adus-o înaintea lui, în lanţuri. Când dregătorul o sfătuia să-şi caute un bărbat să se mărite şi să se închine idolilor, ea răspundea: „Viaţa şi veselia mea, este Domnul meu Iisus Hristos, pentru care de o sută de ori de-ar fi cu putinţă, sunt gata a muri”.
Auzind acest cuvânt, Prov a poruncit să fie bătută peste obraz, i-au sfâşiat veşmintele, au afumat-o cu fum înecăcios de pucioasă şi de smoală, apoi au bătut-o cu toiege şi i-au zdrobit pe roată oasele, în vreme ce fecioara nu înceta a-L mărturisi pe Hristos. Înfuriat, Prov a pus-o la chinuri mai cumplite, încât se spune că poporul care era de faţă, a început să murmure împotriva acestei cruzimi, iar mulţi s-au lepădat de idoli, botezându-se. Cât despre Sfânta Anastasia, scoţând-o afară din cetate, la urmă i-au tăiat capul şi astfel a luat cununa muceniciei.
