Sâmbătă, 20 aprilie 2024 - 5:02:58
Echipa Ştiri Actuale
Români din toate țările, uniți-vă!


Sfinţii Ierarhi Emilian Mărturisitorul, episcopul Cizicului şi Miron, episcopul Cretei


8 august 2013

Emilian, mărturisitorul Lui Hristos, a trăit sub împărăţia lui Leon Armeanul, luptătorul împotriva icoanelor şi a fost episcop al Cizicului. De multe ori a fost silit să se lepede de cinstirea Sfintelor Icoane, dar nu s-a supus, ci petrecea neclintit pe cărarea Sfinţilor Părinţi. Pentru aceasta, a suferit multe chinuri şi supărări de la eretici, dar pe toate le răbda, bucurându-se şi avea nădejde că, pentru necazurile cele vremelnice, va dobândi bunătăţile cele veşnice.

Sfântul Miron s-a născut şi a crescut în insula Creta. La început, a avut femeie şi lucra pământul trăind din sudoarea feţei sale, hrănind şi pe alţii, pentru că, din roadele ce-i creşteau, împărţea săracilor şi binecuvântate de Dumnezeu se făceau ostenelile lui. Odată, a aflat în aria sa, nişte tâlhari care furau, umplându-şi sacii cu grâu, iar el în loc să le facă rău a venit şi le-a ridicat sarcinile şi cu mâinile lui le-a pus pe umerii lor, poruncindu-le să nu spună la nimeni lucrul acesta.

Pentru viaţa sa îmbunătăţită, a fost preot al sfintei biserici, învăţa popoarele sfânta credinţă şi le întărea spre nevoinţele cele muceniceşti. După moartea împăratului Decius, Miron a fost numit episcop, cinstind pomenirea celor care au pătimit pentru Hristos şi făcând multe semne şi minuni. A oprit, odată, curgerea unui râu şi apoi poruncind râului, acesta a început să curgă ca mai-nainte. Acest mare plăcut al Lui Dumnezeu, petrecând toată viaţa cu iubire şi milă de oameni, s-a mutat la Domnul, având vârsta de o sută de ani.


Share on Facebook
Share on Twitter
Share on Google Plus
Share on Linkedin


Din aceeaşi categorie:



















































































Ştiri Actuale on Linkedin
Ştiri Actuale on Twitter
 on Google Plus
Ştiri Actuale on Facebook



































ISSN–L 2344 – 3006, ISSN 2344 – 3006
Actualizat la 19 aprilie 2024
Autentificare
stiriactuale.ro