Aceste trei Muceniţe erau surori şi au trăit pe vremea împăratului Diocleţian, în părţile Tesalonicului. Părinţii lor erau închinători la idoli, dar ele îşi închinaseră viaţa Lui Hristos, ca şi învăţătorul lor, Sfântul preot Zoil.
Fiind prinse, cele trei surori au fost duse înaintea dregătorului Sisinie. Acesta cu multe ispitiri şi ameninţări le îndemna să jertfească idolilor, dar fecioarele îl înfruntau cu îndrăzneală zicând că ele sunt fericite să-şi dea viaţa pentru Hristos. Aruncate în temniţă, Sfintele au rămas statornice în credinţa lor, iar dregătorul înfuriat de dârzenia împotrivirii lor a poruncit ca Agapia şi Hionia să fie arse de vii. În cântece de laudă şi de mulţumire, cele două fecioare şi-au dat duhul în mâinile Lui Hristos.
Irina a fost ameninţată că va fi dusă într-o casă de desfrâu, dar ea a răspuns: ,,Sunt gata a îndura toate, pentru numele Dumnezeului meu. Că necurăţia care se face fără voie, nu se socoteşte păcat la Dumnezeu, ci aduce cunună celui care nu o voieşte". Dusă de doi ostaşi spre casa de desfrâu, când a ajuns la un deal, din rânduială dumnezeiască, cu o zi înainte de Paşti, unul din ostaşi şi-a încordate arcul şi săgetând-o, Sfânta Irina a fost omorâtă şi aşa şi-a dat sfârşitul, numărându-se cu Mucenicii.
