Acest Sfânt s-a născut în Isauria, din părinţi dreptcredincioşi, pe vremea luptătorilor împotriva Sfintelor icoane. A fost dat la carte şi, având aplecare spre cele Dumnezeieşti şi învăţând bine, citea pe la biserici. Când a ajuns la vârsta tinereţii, părinţii se pregăteau să-l însoare, dar el s-a despărţit de cele lumeşti, mergând la o mănăstire, unde se afla egumen Sfântul Simeon Mărturisitorul, unchiul său după mamă, care i-a fost adevărat părinte duhovnicesc. În această mănăstire a vieţuit fericitul Grigorie vreme de paisprezece ani, pecetluindu-şi viaţa cu tot folosul duhovnicesc al nevoinţelor călugăreşti.
Pregătit cu sârguinţă, a început să umble din loc în loc, prin mijlocul credincioşilor din sate şi din oraşe, îmbărbătându-i spre mărturisirea dreptei credinţe în lupta pentru Sfintele icoane. Lungă şi plină de primejdii a fost călătoria Sfântului Grigorie şi, arătându-se mare făcător de minuni, a trecut prin Efes, prin Enos, Hrisopolis, Corint, ajungând până la Roma, unde a zăbovit mai multă vreme. A mers, apoi, în Siracuza Siciliei şi a ajuns şi la biserica Sfântului Mina din Tesalonic, unde a primit darul preoţiei. Mergând spre Bizanţ a ajuns la muntele Olimpului, dar aici, s-a îmbolnăvit şi a simţit că i se apropie sfârşitul. Atunci, a plecat la Constantinopol, unde se afla unchiul său, Simeon, închis în temniţă pentru Sfintele icoane şi închinându-se lui, s-a săvârşit cu pace.
Trupul său n-a putrezit, ci s-a dovedit purtător de mari daruri, păstrându-se cu cinste la mănăstirea unde sfârşise, dar în anul 1497, banul Barbu Craiovescu, care a rezidit din temelie mănăstirea Bistriţa din judeţul Vâlcea, a adus cu mare cheltuială, moaştele Sfântului Grigorie Decapolitul. Aşezându-le la această mănăstire, unde se află şi astăzi, sunt făcătoare de minuni, atât pentru bolile trupeşti, cât şi pentru cele sufleteşti ale celor ce vin să se roage cu credinţă. Racla de argint în care odihnesc astăzi, este dăruită în anul 1656, de Constantin Voievod.
