Acesta a trăit în zilele împăratului Iustin, s-a născut în Antiohia Siriei şi a crescut în aceeaşi cetate. Încă de la şase ani a mers la munte şi ucenicind la un pustnic, a început să se deprindă cu petrecerea cea grea şi cu răbdarea. Deseori avea dumnezeieşti arătări care-l îndemnau spre fapte bune şi-l îndepărtau de cele rele.
Descoperind în vârful muntelui o mănăstire al cărui egumen era stâlpnicul Ioan, a deprins de la el pravila acestei vieţi. Nădăjduind să urmeze părintelui său, se trudea în rugăciune stăruitoare şi în post neîntrerupt. Arătându-se blând, fiarele cele sălbatice veneau la el fără teamă şi-l urmau ca nişte mieluşei.
Primind putere de la Dumnezeu, tămăduia toate bolile cu rugăciunea. Tulburându-se de neodihnă, a primit poruncă să meargă la Muntele Minunat, la un loc înalt, de pietre seci, unde a zidit o mănăstire cu mâinile celor tămăduiţi. Fiind sfinţit preot, în fiecare duminică, după Liturghie, primea de la un înger Pâine cerească, din care, gustând de trei ori, nu mai avea nevoie de nicio altă hrană pământească.
Dorind să-şi înfrângă toate pornirile trupului, prin trai aspru, s-a urcat şi el în vârful unui stâlp şi nu putea sta decât în picioare sau rezemat de îngrăditură făcută în jurul său. Niciodată cât a stat aici, nici iarnă nici vară, n-a putut să se culce, ci doar aţipea puţin şi se ruga fără odihnă. Trăind în luptă şi răbdare, vremea vieţii lui a fost de optzeci şi cinci de ani.
