În această lună, în ziua a şasea, pomenirea minunii celei mari ce s-a făcut în Colose (Frigia) de Arhistrategul Mihail.

Când a trecut prin Frigia ca să propovăduiască Evenghelia, Sfântul Apostol Ioan a prorocit o apropiată vizită providenţială a prinţului arhanghelilor, Mihail, în locul numit Heretopa. Şi într-adevăr, la puţin timp, în acel loc în mod minunat a izbucnit din pământ un izvor vindecător de toată boala. Unul din mulţii credincioşi care s-au perindat pe la acest izvor, a cărui fiică s-a vindecat prin această apă, a contruit pe acel loc, în semn de recunoştiinţa, o mică biserică închinată Arhanghelului Mihail.

Nouăzeci de ani mai târziu, în această biserică s-a aşezat, spre a practica asceza şi a servi la altar, un tânăr numit Arhip, originar din Hierapolis. Pentru zelul şi dragostea acestui tânăr atlet al lui Hristos, Dumnezeu i-a dat harul de a face minuni şi vindecări. Dar oarecare elini, aprinşi de zavistie din pricina minunilor preamărite ce se făceau în biserica Arhistrategului Mihail, au vrut să abată râul care curgea acolo aproape şi să-l pornească asupra Bisericii, că să înece şi Biserică şi să piardă şi pe Arhip. Dar dumnezeiescul Arhistrateg, însuşi arătându-se şi poruncind lui Arhip să se îmbărbăteze, a lovit cu un toiag piatră, şi făcând cale apei printr-însa, de atunci până în ziua de astăzi, se vede cum acolo este înghiţită apa şi se mistuieşte.

Tot în această zi, pomenirea pătimirii Sfinţilor Mucenici Eudoxie, Zinon, Romil şi Macarie.

Acestui Sfânt Romil i s-a tăiat capul în zilele lui Traian, care a trimis la oarecare cetăţi în izgonire unsprezece mii de creştini, şi cu amară moarte i-au omorât. Iar în zilele lui Diocleţian, Eudoxie primind pe slujitorii care îl căutau, le-a spus că el este Eudoxie, şi aceia îl sfătuiau să fugă. Iar el uitând de femeie, de copii, de rude, de casă şi de celelalte, s-a dus înaintea domnitorului din Melitin, şi întâi scoţându-şi brâul de la sine, care era semn de dregătoria comiţiei, l-a aruncat în obrazul domnitorului; şi împreună cu dânsul mulţimea ce stă împrejur, toată ceata lui, 1104 ostaşi, asemenea au făcut. După aceea pe dumnezeiescul Eudoxie l-au întins patru slujitori şi l-au bătut pe coaste, l-au schingiuit şi l-au condamnat a primi moarte prin sabie. Însă când a sosit la locul execuţiei, întorcându-se înapoi şi-a văzut soţia, şi aducându-i aminte de cele ce o învăţase mai înainte şi poruncindu-i să pună sfârşit bun la toate, i-a dat cea de pe urmă învăţătură: să nu plângă pentru moartea lui, ci să-i facă în sat un mormânt fără de semn şi să-i bage trupul acolo şi să cinstească mai mult ziua aceea cu luminată bucurie. Apoi mucenicul ridicându-şi ochii şi mâinile la cer, i s-a tăiat cinstitul cap, împreună cu iubitul său Zinon şi cu ceilalţi sfinţi mucenici. Trecând şapte zile, s-a arătat Sfântul Eudoxie în vis soţiei sale, şi i-a poruncit ei ca să spună Sfântului Macarie să meargă la divan, unde mergând şi nevrând să aducă jertfă la idoli, i s-a tăiat şi lui fericitul cap.

Tot în această zi, pomenirea celor 1104 ostaşi, şi a Sfintei Calodoti, care de sabie s-au săvârşit.

Tot în această zi, pomenirea Sfinţilor Faust prezbiterul, Macarie, Andrei şi Viv monahul, Chiriac, Dionisie, Andronic, şi sfintele: Andropelaghia şi Tecla, şi Teoctist corăbierul, şi alt Chiriac, Dimotul, ţăranul, care de sabie s-au săvârşit.

Aceşti sfinţi au fost pârâţi că sunt creştini, în zilele împăratului Deciu, către Valerie domnitorul Alexandriei. Fiind aduşi sfinţii, şi cutremurându-se Valerie de întărirea şi nespăimântarea lor, i-a osândit la moarte prin sabie. Şi luându-şi ei sfârşitul aşa, iubitorii de Hristos ce erau în Alexandria le-au luat trupurile şi le-au băgat în cetate, întru mărirea lui Hristos, adevăratul nostru Dumnezeu.

Tot în această zi, pomenirea Sfântului Sarapavon senatorul, care de sabie s-a săvârşit.